Prezența chiriarhala in parohia Ghionea, protoieria Bolintin

Pe 20 noiembrie, în ajun de Praznic Împaratesc, când parohia Ghionea își sarbatorește primul hram, Presfințitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a savârșit slujba Vecerniei unita cu Litia, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, informeaza episcopiagiurgiului.roPentru acest moment deosebit din viața tinerei parohii, care sarbatorește pentru a treia oara în noua biserica, hramul Intrarii Maicii Domnului în Biserica, au fost aduse spre închinare de la Catedrala Episcopala din Giurgiu, moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfintei Marei Mucenițe Ecaterina, iar de la manastirea din Slobozia de Giurgiu, moaștele Sfântului Ioan Rusul. Sfintele moaște au fost depuse spre bucuria și folosul sufletesc al numeroșilor credincioși prezenți, în sfântul locaș într-un loc special amenajat pentru acest moment.În cuvântul de învațatura, Chiriarhul nostru, a reliafat aspecte importante legate de momentul deosebit din viața copilei de 3 ani, care avea sa fie Nascatoare de Dumnezeu, despre Fecioria Maicii Domnului și cei 12 ani petrecuți în Templu, despre cea care urma sa fie ,,Templu al Fiului Celui Preaînalt”. Întâistatatorul Eparhiei noastre, a vorbit despre Maica Domnului, ca ceea ce este ,,palat al împaratului Ceresc”, ,,înfrumusețatoare de suflet”, cea care ,,a purtat în brațe pe Mântuitorul sufletelor noastre”, ,,cea mai cinstita decât heruvimii și mai marita decât serafimii”, dar și cea care are ,,mare trecere înaintea nemitarnicului Judecator”, pentru cei ce o cinstesc, o maresc și o cheama în ajutor, sa le fie lor sprijinire în necazuri și acoperamânt întru ispite.La final, toți cei prezenți, au primit ca binecuvântare din partea Preasfinției Sale, icoana Sfântului Ioan Rusul.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 436

Id: 35792

Data: Nov 22, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).