Prezenta arhiereasca la manifestarile militare de la Bistrița

Brigada 81 Mecanizata "General Grigore Balan" din Bistrita a sarbatorit joi, 6 februarie 2014, într-un cadru festiv, împlinirea a 95 de ani de la înfiintare.La eveniment au fost prezenti Înaltpreasfințitul Parinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, seful Statului Major al Fortelor Terestre, general maior Nicolae Ionel Ciuca, comandantul Diviziei 4 Infanterie Gemina, general de brigada Adrian Tonea, precum si fosti comandanti si cadre ale brigazii. Nu au lipsit autoritațile locale, fiind prezenți la ceremonie prefectul de Bistrita-Nasaud, Ioan Ţintean, vicepresedintii Consiliului Judetean, Alexandru Pugna si Dorin Popescu, primarul municipiului Bistrita, Ovidiu Cretu, dar și alți deputați și senatori.Ceremonialul militar religios a debutat la ora 11:00 cu o slujba de Te-Deum oficiata de Mitropolitul Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit Radio Renasterea. Înaltpreasfinția Sa a sfințit cu acest prilej și drapelul de lupta care a fost decorat cu ordin militar, print-un ordin al șefului statului român, Traian Basescu.Cu ocazia acestei aniversari s-a oficiat si ceremonialul de înaintare în grad a capitanului în retragere Vasile Roman, care luna aceasta împlineste 101 ani si care si-a realizat stagiul militar la Regimentul 81 Dej, devenit ulterior Brigada 81 Mecanizata. Acestuia i-a fost conferita Emblema de Onoare a Fortelor Terestre cu însemn de pace. Cei prezenti au putut admira și o defilare a militarilor bistrițeni, dar și o demonstratie de mânuire a armamentului din dotare. Ceremonia aniversara s-a încheiat cu dezvelirea unei placi comemorative. Potrivit datelor istorice, în 29 ianuarie 1919 a luat fiinta Regimentul 81 Infanterie al Comandamentului general teritorial Sibiu, cu garnizoana la Dej, care a fost înlocuit în 1968 cu Regimentul 223 Mecanizat. În 1995, la 1 martie, a fost înfiintata Brigada 81 Mecanizata "General Grigore Balan", prin organizarea Regimentului 223 si a Divizionului 55 Artilerie Antiaeriana, garnizoana fiind mutata în anul 2001 la Bistrita.Brigada 81 Mecanizata are în subordine sase batalioane si sase subunitati de brigada, dispuse în judetele Bistrita-Nasaud si Cluj, care însumeaza peste 2.500 de soldati. Prima misiune internationala a brigazii a avut loc în 1996, în Angola, dupa care au urmat alte misiuni în Kosovo, Irak si Afganistan. În acest an militarii brigazii vor pleca într-o noua misiune în Afganistan.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 400

Id: 38023

Data: Feb 7, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).