Prima conferinta din cadrul Serilor Filocalice Dumitru Staniloae
Prima conferinta din cadrul Simpozionului „Serile Filocalice «Dumitru Staniloae»“ s-a desfasurat duminica, 17 noiembrie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei. Invitatul întâlnirii a fost pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul“ din Bucuresti, care a sustinut prelegerea „Parintele profesor Dumitru Staniloae - Teologul iubirii dumnezeiesti“.Simpozionul „Serile Filocalice «Dumitru Staniloae»“, ajuns la cea de-a XVIII-a editie, este organizat de Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Români (ASCOR) si de Liga Tinerilor Crestini Ortodocsi Români (LTCOR), oferind participantilor posibilitatea de a întelege mai bine legatura dintre teologie si spiritualitate. „Traditia aceasta a serilor filocalice este benefica deoarece studentii intra în contact cu Sfintii Parinti si cu ceea ce li se împartaseste de catre profesorii de teologie despre tainele pe care le contine Filocalia. Anul acesta, pentru ca este si Anul comemorativ al parintelui Dumitru Staniloae, este momentul cel mai prielnic pentru a le vorbi tinerilor despre comorile spiritualitatii ortodoxe pe care le aflam în Filocalie. Aceste comori trebuie sa le privim cu ochii parintelui Staniloae, care a înteles ca teologia fara spiritualitate nu îsi afla rezultatul si nu ajunge la inimile tinerilor în special. Spiritualitatea ortodoxa este deopotriva patristica si evanghelica, dar, în acelasi timp, ea contine adevarul de credinta unit cu faptuirea, cu modul în care ne putem desavârsi“, a spus pr. decan Ştefan Buchiu. Participantii au putut adresa întrebari referitoare la tema dezbatuta si au deschis subiecte care reflecta preocuparile lor duhovnicesti.Binecuvântati de Patriarhul RomânieiLa final, toti cei prezenti au fost primiti de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Sala „Europa Christiana“ din Palatul Patriarhiei. Preafericirea Sa i-a binecuvântat si le-a vorbit despre legatura dintre filocalie si teologie. „Sfintii Parinti filocalici sunt oameni care folosesc ratiunea, dar nu fac din ea un idol, ci sunt convinsi ca ea este doar cale spre comuniune, nu scop în sine, si ca iubirea este împlinirea ratiunii. Unirea omului creat cu Dumnezeu Cel necreat este o realitate metarationala, care transcende cunoasterea rationala. Aceste seri filocalice se refera la o teologie a comuniunii, a sfinteniei, a întâlnirii omului cu Dumnezeu. Nu exista filocalie fara teologie, ci teologia în filocalie este teologia experientei comuniunii omului cu Dumnezeu. Ratiunea are ca scop cautarea si întelegerea comuniunii cu Dumnezeu a iubirii divine ca fiind sursa, izvorul creatiei si scopul ei. Astfel, Dumnezeu, pentru a împartasi iubirea Sa si altor fiinte iubitoare, a creat pe om ca fiinta inteligenta si iubitoare. De aceea, omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este dornic de viata vesnica, de iubire vesnica si numai în Dumnezeu se gasesc viata si iubirea eterna“, a subliniat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa le-a oferit tuturor celor prezenti volumul „Implicatiile pastorale si misionare ale teologiei mistice a Parintelui Dumitru Staniloae“, aparut recent la Editura „Cuvântul Vietii“ a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Nov 19, 2013
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei