Prima Duminica a Triodului in Parohia Inaltarea Sfintei Cruci - Roma 3

Bucurie duhovniceasca în parohia „Înalțarea Sfintei Cruci”- Roma 3 cu prilejul primei Duminici a perioadei Triodului, când, din încredințarea Preasfințitului Parinte Episcop Siluan, a poposit în mijlocul credinciosilor Preasfințitul Parinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor doua Americi, informeaza episcopia-italiei.itÎn cuvântul de învațatura, Preasfinția sa a introdus credinciosii în perioada Triodului, lamurindu-i de înțelesul duhovnicesc al parcursului liturgic spre sarbatoarea Învierii, amintind ca lumina sarbatorii pascale nu stralumineaza doar înspre perioada Penticostarului, ci se raspândește și înapoi, catre Postul Mare, transformându-l în Postul bucuriei. Lumina din icoanele Duminicii Ortodoxiei este lumina din noaptea Învierii, iar chipul luminat de sfințenia din icoane e chipul pe care Învierea trebuie sa-l imprime în fiecare dintre noi.De aceea, Preasfinția sa a îndemnat la o cât mai adânca „încorporare” în Trupul lui Hristos, care este Biserica, prin primirea Sfintelor Taine, amintind de faptul ca ne aflam în toata vremea vieții noastre (și nu doar în anul 2014) în anul Tainei Sfintei Spovedanii și al Sfintei Euharistii.În final, emoția evocarii vrednicului de pomenire parinte Nicu Voinea, coleg și prieten de suflet al Preasfinției sale, i-a cuprins pe toți cei prezenți în biserica la Dumnezeiasca Liturghie.Sfânta slujba s-a desfașurat în biserica maicilor catolice (Le suore dell’Assunzione), care cu bunavoința și rabdare gazduiesc comunitatea.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 543

Id: 38144

Data: Feb 12, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).