Prima Sfanta Liturghie in biserica noua a Parohiei Sf. Calinic Cernicanul din Craiova

Biserica „Sfântul Calinic Cernicanul” din cartierul craiovean Valea Rosie a fost neîncapatoare astazi pentru numarul mare de credinciosi care au venit sa participe la prima Sfânta Liturghie savârsita în noua biserica parohiala, dupa cum ne-a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.Slujba Sfintei Liturghii si slujba de binecuvântare a lucrarilor la sfântul locas, aflate aproape de stadiul final, a fost savârsita de Înaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, împreuna cu un sobor de preoti si diaconi. Momentele liturgice din Duminica Sfintilor Români au încununat ostenelile depuse în ultimii 13 ani, sub coordonarea parintelui Marin Albu, pentru ridicarea unei biserici impunatoare si a unui asezamânt social destinat persoanelor defavorizate. Piatra de temelie a sfântului lacas, cu hramurile Sfântul Calinic de la Cernica si Izvorul Tamaduirii, a fost pusa în ziua de vineri, anul 2001, dupa sarbatoarea Sfintei Învieri, lucrarile fiind initiate cu binecuvântarea vrednicului de pomenire, Înaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nestor Vornicescu”, a precizat parintele Nicolae Constantin, actualul paroh al Bisericii.În cuvântul de învatatura rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Parinte Irineu a exprimat bucuria duhovniceasca pe care o aduce întotdeauna ridicarea unui nou sfânt lacas: “Pornind de la cuvintele psalmistului: Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim întru ea (Psalmul 117), avem iata bucuria sa binecuvântam un nou sfânt lacas. Se veseleste sufletul nostru astazi pentru ca suntem în Casa lui Dumnezeu, locul cel mai sfânt de pe pamânt, locul unde credinciosii împreuna cu îngerii aduc cântari de lauda si multumire Tatalui ceresc, locul unde toti suntem copii ai lui Dumnezeu si primim cele mai pretioase daruri de la El, ca mostenitori ai Împaratiei Cerurilor. Caci am fost creati de Parintele nostru ceresc pentru viata vesnica, pentru a fi toti laolalta în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos, care a venit pe pamânt ca lumea viata sa aiba si din belsug sa aiba.(Ioan 10, 10)”. În continuare, Mitropolitul Olteniei a detaliat principalele învataturi din pericopa evanghelica a Duminicii a 2-a dupa Rusalii (Chemarea primilor Apostoli, Matei 4, 18-23), subliniind faptul ca chemarea Mântuitorului Hristos este adresata tuturor oamenilor: “Mântuitorul ne cheama pe fiecare în parte, în chipuri diferite, pentru a mosteni Împaratia Cerurilor. Totodata, suntem nu numai chemati ci si gasiti de Dumnezeu, în calitate de copii ai Sai. Iar ca sa ramânem copii ai lui Dumnezeu este necesar sa luam aminte la chemarea Sa, sa pastram frumusetea chipului lui Dumnezeu sadit în noi la creatie. Sa pastram sfintenia care ni s-a dat la Botez, haina cea neîntinata primita de la Sfântul Duh. Iar chemarea aceasta o primim la fiecare întâlnire cu Dumnezeu, la fiecare rugaciune, la fiecare Sfânta Liturghie. Şi daca Îl urmam vom afla Calea cea adevarata, cum spunem la Sfânta Liturghie: Am aflat credinta cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, si cum însusi Mântuitorul ne confirma: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata (Ioan 14, 6).”În încheiere, IPS Irineu i-a felicitat pe toti cei care au contribuit si se ostenesc înca la ridicarea si înfrumusetarea sfântului lacas si a asezamântului social si a exprimat dorinta ca Duminica Sfintilor Români sa devina unul din hramurile noii biserici. “Am dori ca Duminica Sfintilor Români sa fie unul din hramurile acestei Biserici pentru ca în aceasta zi am început slujirea Sfintei Liturghii si este, de asemenea, Duminica închinata mosilor si stramosilor nostri care mijlocesc pentru noi în fata Tronului Preasfintei Treimi. De aceea, în aceasta zi sa ne bucuram împreuna cu Sfintii Români, sa multumim si sa laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh si sa rugam pe Maica Domnului sa ne fie în continuare permanent rugatoare si grabnic ajutatoare.”

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 702

Id: 41807

Data: Jun 23, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).