Primele slujbe arhieresti din istoria Parohiei Opriseni

Chiar dacă a fost sâmbătă, numeroşi credincioşi au ţinut să fie prezenţi la primele slujbe arhiereşti oficiate în Parohia Oprişeni a Protopopiatului Iaşi 2. După 8 ani de muncă, biserica cu hramul „Sfinţii Voievozi“ din această localitate a fost reabilitată, repictată şi înfrumuseţată, slujba de resfinţire fiind oficiată de însuşi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Teofan. La eveniment au fost prezente şi oficialităţi locale şi centrale, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi.

Din soborul slujitor au făcut parte, alături de pr. paroh Florin Ştirbu, pr. Bogdan Dedu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Vilie Doroşincă, protopopul Protoieriei Iaşi 2, pr. Toma Gradinaciuc, protopopul Protoieriei Iaşi 1, pr. Dumitru Boboc, preşedinte al Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.

„Precum Maica Domnului, prin puterea Duhului Sfânt, a purtat în pântece pe Pruncul Hristos, aşa şi Biserica este purtătoare de Dumnezeu“

 

Slujba de resfinţire prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropire cu apă sfinţită a fost succedată de slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată pe un podium special amenajat în vecinătatea locaşului de cult. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a făcut referire la sărbătoarea zilei, Cinstirea Sfintei Icoane „Prodromiţa“ de la Muntele Athos, subliniind că „Maica Domnului este chipul Bisericii“: „Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru lume, Maica Domnului a devenit Biserică, adăpostind în pântecele ei pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, născut fără de început din Tatăl, dar după mamă născut în timp. Precum Maica Domnului, prin puterea Duhului Sfânt, a purtat în pântece pe Pruncul Hristos, aşa şi Biserica este purtătoare de Dumnezeu, şi de aceea şi noi cu atâta grijă încercăm să păstrăm bisericile noastre în bunăstare, iar atunci când stricăciunea inerentă trecerii timpului îşi aşază amprenta sa şi asupra zidurilor bisericilor, preotul şi enoriaşii sunt chemaţi să înnoiască locaşul de cult, aducând-o la frumuseţea cea dintâi şi transformând-o în locul cel mai frumos, cel mai curat şi cel mai îngrijit. Biserica, aşadar, este chipul Maicii Domnului, este locul unde Duhul Sfânt coboară peste darurile noastre de pâine şi vin pe care le oferim lui Dumnezeu, şi Dumnezeu ni le dă înapoi în schimb, în Trupul şi Sângele Său“.

În cadrul slujbei arhiereşti de la Oprişeni a avut loc şi o hirotonie, tânărul diacon Constantin-George Bolohan fiind preoţit de către IPS Teofan pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Ciornei, Protopopiatul Botoşani.

Cum au debutat lucrările la Biserica „Sfinţii Voievozi“- Oprişeni

La finalul Sfintei Liturghii, după momentul împărtăşirii credincioşilor, pr. protopop Vilie Doroşincă a dat citire hrisovului de sfinţire, amintindu-i în cuvântul său şi pe câţiva dintre preoţii care au păstorit de-a lungul timpului Parohia Oprişeni: „Mă bucur să amintesc că de la această parohie au plecat preoţi vrednici, cum ar fi părintele protopop Toma Gradinaciuc, care a slujit aici vreo 3 ani şi câteva zile, sau părintele Dumitru Boboc, paroh la Oprişeni 11 ani. Fiind cu câteva zile în urmă împreună cu aceşti părinţi şi cu actualul paroh la o recepţie a lucrărilor ce s-au făcut la Biserica „Sfinţii Voievozi“, m-a impresionat cât de ataşaţi au rămas credincioşii de aici faţă de foştii preoţi pe care i-au avut ca şi parohi şi duhovnici şi cât de mult ţin şi la parohul de acum, Florin Ştirbu. Dragostea şi legătura dintre aceşti părinţi se vede şi din faptul că toţi sunt prezenţi şi la această mare sărbătoare“.

De asemenea, parohul din Oprişeni, pr. Florin Ştirbu, a rostit un scurt cuvânt, în care a relatat cum au debutat lucrările la biserica pe care o păstoreşte de mai bine de 18 ani: „În anul 2006, un fiu al satului Oprişeni, domnul Gheorghe Mihăilescu, plecat în străinătate de mulţi ani, revenind la casa natală, a intrat şi în biserica noastră, care se afla la acel moment în nişte condiţii modeste. Când m-am întâlnit cu domnul Gheorghe în biserică, el s-a uitat în strana cântăreţului şi şi-a amintit întreaga sa copilărie: a văzut locul unde, el, un copil orfan de părinţi, era aşezat de bunica sa să spună Crezul. Amintirea acesta l-a impresionat atât de mult, încât în ochi au început sa-i licărească lacrimi de bucurie, văzând locul unde a trăit poate cele mai frumoase momente ale copilăriei, dar şi de întristare, observând cum arată locaşul de cult. Din acel moment, totul s-a schimbat pentru biserica din Oprişeni. După 50 de ani, reîntors în satul natal, domnul Gheorghe Mihăilescu a luat hotărârea să ajute cât poate de mult la reconsolidarea, la acoperirea, la repictarea şi la înfrumuseţarea bisericii noastre, ajutat, bineînţeles, şi de ceilalţi enoriaşi ai parohiei“.

Drept răsplată pentru eforturile făcute, IPS Mitropolit Teofan l-a hirotesit pe preotul Florin Ştirbu iconom stavrofor, oferindu-i crucea, bederniţa şi brâul roşu. Totodată, Înalpreasfinţia Sa a mulţumit enoriaşilor şi ctitorilor, oferind distincţie de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la reabilitarea şi repictarea locaşului de cult.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 655

Id: 42386

Data: Jul 14, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).