Am aflat din traditia Manastirii Ramet ca intr-o zi, avand anumite piedici in organizarea muzeului, maica Eudoxia plangea. Parintele Dometie, coplesit de ravna ei si de hotararea de a duce lucrurile la bun sfarsit, i-a fost alaturi pana la finalizarea proiectului.Dupa deschiderea muzeului (12 iulie 1969), maica Eudoxia a trimis la 9 ianuarie 1970 presedintelui Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta (azi Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National), Pompiliu Macovei, o frumoasa epistola, in care sublinia vechimea si importanta deosebita a lacasului monahal din Apuseni. Staruitoarea calugarita ruga sa se faca interventii la Ministerul Afacerilor Externe pentru ca Ambasada Romaniei din Budapesta sa elibereze un document din anul 1215 aflat in arhive. In acelasi timp, maica se straduia sa ia legatura cu Evloghie Ota, fost vietuitor al manastirii, pentru identificarea persoanei care a vazut documentul respectiv si despre care spunea ca este din raionul Alba. Suntem la Sf. Manastire Ramet, judetul Alba din anul 1955, ca manastire de maici, in urma unei hotarari a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (mai inainte fiind manastirea de calugari). (…) Fiind venite acum noi in aceasta Sf. Manastire, am purces la organizarea unui mic muzeu care sa scoata in evidenta vechimea acestui loc, precum si contributia adusa la culturalizarea poporului roman. Ne mandrim ca am ajuns sa traim pe aceste meleaguri pe care unele documente le atesta ca fiind foarte vechi. Astazi muzeul sta marturie neclintita a dragostei si a jertfei monahiei Eudoxia, care va ramane si prin aceasta realizare prezenta in manastirea pe care a iubit-o nespus, precum si a locului si istoriei de la Ramet, care i-a daruit bucurii mari in vremuri grele, dar si multe lacrimi, trimise la timpul respectiv in ceruri, acolo unde sunt inima si comoara monahilor. In anul 1979 a fost admisa la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, urmand cursurile la zi timp de patru ani, pana in 1983, cand a devenit licentiata in teologie. Maica Eudoxia a suferit odata cu manastirea si s-a bucurat dimpreuna cu ea. La 1 mai 1987, cand era ghid al manastirii, facand parte si din consiliile economic, duhovnicesc si de judecata, scria in Cartea de impresii: Laudat sa fie Dumnezeu pentru toate, noua biserica atat de frumoasa prin arhitectura ei isi asteapta pictorii, iar cea straveche e in restaurare. A iubit arta si frumosul, dar mai mult decat mintea poate cuprinde, a preacinstit-o in mod deosebit pe Maica Domnului. Oricine intra in chilia ei era intampinat de chipul senin si bland al Preacuratei, privind din multele icoane ce se aflau pe pereti, pe care numai maica Eudoxia putea sa-l contureze prin penel, impletit cu rugaciunea cea din adancul inimii. Nu a studiat pictura, dar... mai presus de orice a iubit-o pe Maica Domnului, care nu are intotdeauna si numaidecat nevoie de studii inalte, insa aceasta a fost taina maicii Eudoxia, neimpartasita cuiva, tocmai din pricina smereniei adevarate care o insufletea. Chiar si la varsta ei iubea biserica si rugaciunea (Psaltirea in special) si cu toate ca din pricina anilor si a bolilor ii era uneori foarte greu, se straduia sa nu lipseasca de la toate laudele si mai ales de la Sfanta Liturghie, iar pravila era merinda nelipsita prin care isi hranea sufletul curat, aidoma acelora al pruncilor. A fost un model de vietuire, dupa cum afirma surorile din cin care i-au fost apropiate. Cand iti era mai greu, de ajuns era sa te afli in preajma sa, caci rugaciunea care o insotea pretutindeni, ca prin minune linistea si pe cei care o cercetau. Din dorinta de a tezauriza istoria si faptele minunate ale celor dinaintea noastra, a organizat impreuna cu fratele ei, pr. Mihai Manolache, un muzeu inchinat arhimandritului Dometie in casa parinteasca din satul Tarlele-Filiu, unde a crescut maica Eudoxia. La resfintirea bisericii din toamna anului 2012, maica Eudoxia a participat impreuna cu intreaga familie si a revazut pentru ultima oara locurile natale. Chilia ei de la Ramet era de fapt o anexa la Muzeul Parintele Dometie de la Filiu. Pastra cu mare grija cateva documente si lucruri personale ale parintelui Dometie, care, de acum, vor trebui expuse, fie la Ramet, fie in muzeul ce-i poarta numele. M-am bucurat sa o intalnesc de multe ori pe maica Eudoxia, la sfintirea noii biserici a manastirii, in iunie 1992, la Sfintele Pasti ale anului 1995, cand am facut impreuna, timp de o luna, un pelerinaj la Ierusalim si Locurile Sfinte si de alte multe ori la Ramet. Pastrez cateva scrisori si poezii pe care maica mi le-a dedicat in decursul anilor. Era sfatoasa, vorbea frumos si avea o caldura a inimii. Amintirile ei se indreptau adesea catre celebrul ei frate, arhimandritul Dometie Manolache. Alaturi de ea, in decursul anilor am savarsit trisaghioane (slujbe de pomenire) la mormantul cuviosului Dometie, de sub marul aflat in apropierea Altarului de vara al Rametilor. Am parcurs cu interes paginile scrise de maica Eudoxia despre fratele sau, ca si versurile publicate in volumul Poezii despre mireasa din Apuseni si parintele Dometie. Monahia Eudoxia a intampinat la Ramet ierarhi, monahi si preoti multi, scriitori si oaspeti importanti din tara si strainatate, carora le-a vorbit din inima despre istoria manastirii. Unii dintre pelerini au scris despre ea, altii i-au inchinat poezii si cuvinte de apreciere. Multi dintre ei o vor pomeni in rugaciuni neuitatoare, aducandu-si aminte de toata osteneala ei in slujirea Domnului si a Manastirii Ramet. Statornicia, ravna, priceperea, darul cuvintelor, jertfelnicia, smerenia, evlavia si dragostea pentru rugaciune, atentia acordata tuturor, zambetul si inima buna, dar mai ales daruirea totala si neconditionata pentru Manastirea Ramet, o asaza pe monahia Eudoxia intr-un sir important al vietuitorilor cuviosi pe care i-a avut Biserica Ortodoxa Romana. Chipul ei nimbat de lumina faptelor bune si de lucrarea monahiceasca ascunsa celor multi ramane sa strajuiasca manastirea de la poalele Trascaului. Credem ca va afla raspuns bun si rasplata meritata celor ce si-au inchinat viata Mantuitorului. Din cei 80 de ani, maica Eudoxia a petrecut 60 inchinandu-I Domnului, in viata monahala, iar mai bine de 55 de ani la Ramet. A plecat la cele vesnice discret, dupa o suferinta grea, iar obstii de la iubita sa Manastire Ramet i-a lasat cel mai mare dar, agoniseala de-o viata, si anume... DRAGOSTEA fara masura...(Articol publicat in Ziarul Lumina din 7 februarie 2013, semnat de pr. arhim. Timotei Aioanei, Exarh cultural si Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 579

Id: 28233

Data: Feb 7, 2013

Imagine: