Profesorul Ion Diaconescu sau bucuria talmacirii

]]>Herete! Era salutul obișnuit al profesorului Ion Diaconescu atunci când intra în clasă. Punctual ca întotdeauna, începea orele de limba greacă și limba latină cu răbdare, pricepere și multă dragoste. Chiar și cei mai plictisiți dintre colegi ascultau cu atenție atunci când ne vorbea din Sfinții Părinți, din textele pe care tocmai le tradusese. Non scholae sed vitae discimus era dictonul profesorului, cel care încerca să ne picure în suflet câte puțin din experiența lui de viață. Nu de puține ori îmi spunea că mă povățuiește ca pe copilul său. La lecțiile sale aveai impresia că este prieten cu Homer, Vergilius, Pindar sau Ovidiu. Descifra mesajul din spatele cuvintelor și făcea analogii cu creștinismul. Nu de puține ori ne reamintea de sfatul Sfântului Vasile cel Mare, de a culege ce este de folos din literatura profană. Mi-am dat seama cu adevărat cât de credincios este profesorul atunci când am tradus împreună omiliile Arhiepiscopului Hristodoulos al Atenei și al întregii Elade. Era fascinat de curajul, dragostea, deschiderea către tineri a ierarhului și, mai presus de toate, de demnitatea lui în fața morții. Mai multe detalii în "Ziarul Lumina".

Download: Click for download attached file: Profesorul Ion Diaconescu sau bucuria talmacirii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 512

Id: 53846

Data: Jul 17, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).