Proiect de promovare a bisericilor monument istoric in Arhiepiscopia Craiovei

]]>Arhiepiscopia Craiovei a lansat un nou proiect în sprijinul bisericilor monument istoric din Oltenia, în cadrul unei conferinţe care a avut loc luni, 25 mai, în sala de festivităţi a Hotelului Bavaria din Craiova, după cum ne-a transmis Pr. Gheorghe Cioiu. Este vorba despre proiectul intitulat „Revitalizarea monumentelor istorice din Oltenia prin realizarea de documente strategice, de planificare şi management integrat”, derulat în cadrul programului „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural” – Schema de granturi mici, finanţat prin GRANTURI SEE 2009-2014. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Operatorului de Program, ai instituțiilor culturale la nivel județean, ai ONG-urilor active din domeniu, ai unităților de cult şi ai mass media. “Demersurile noastre au pornit de la constatarea existenţei unui număr mare de monumente istorice în Oltenia a căror stare funcţională este foarte puţin cunoscută. În cadrul proiectului vom crea o bază de date ce va conţine informaţii despre 26 monumente istorice din Regiunea Sud - Vest Oltenia. Dorim să oferim o viziune de ansamblu, veridică, asupra stării reale a acestor obiective de patrimoniu, asigurând totodată şi managementul integrat al acestora. În acest fel se va asigura şi prioritizarea acţiunilor de restaurare, precum şi creşterea vizibilităţii lor pe parcursul celor 12 luni de derulare a proiectului”, a spus managerul de proiect Dana Iordanov. Printre cele 26 de monumente istorice care vor fi incluse în baza de date se numără Ansamblul Bisericii “Toţi Sfinţii”, Biserica “Hagi Enuş”, fosta mănăstire Obedeanu din Craiova, precum şi Mănăstirea Bucovăţ-Coşuna. “Activităţile proiectului ne ajută să punem în evidenţă ctitorii domneşti, boiereşti şi voievodale, reprezentative pentru istoria, arhitectura şi arta de factură eclezială şi nu numai. Este un demers integrator ce îşi propune recuperarea şi prezentarea în spaţiul web a acestor mărturii de credinţă şi simţire ortodoxă, proprii Olteniei”, a precizat părintele Silviu Ciocsan, inspector monumente istorice în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.

Download: Click for download attached file: Proiect de promovare a bisericilor monument istoric in Arhiepiscopia Craiovei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 463

Id: 52148

Data: May 28, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).