Proiect educativ in cadrul Saptamanii altfel la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea

Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, scolarii din clasa I A de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, au participat joi, 4 aprilie 2013, la acțiunea intitulata Asa parinti, asa copii! din cadrul Programului Saptamana altfel .In urma unei ghicitori avand ca raspuns primavara , fiecare elev a spus o propozitie despre acest anotimp, utilizand expresii si cuvinte frumoase intalnite in lectii, lecturile citite sau cantecele de primavara invatate. Apoi au si citit cate o propozitie din Abecedarul deschis la intamplare. Rebusul, care a facut apel la cunostintele din diferite discipline, avand ca solutie De Pasti a facut trecerea la rezolvarea unei fise de lucru atractiva (Metoda Cadranelor si Harta lecturii) a poeziei cu acelasi nume, de Elena Farago. Aceasta a fost urmata de completarea unor exercitii de matematica cu folosirea terminologiei matematice si a tehnicilor de lucru invatate la clasa. Am cantat despre primavara, am povestit despre sarbatoarea Pastelui, parintii citind copiilor Legenda oualor rosii si poezia Salcia , fiecare etapa a activitatii fiind rasplatita cu intoarcerea unei piese dintr-un puzzle, care a refacut, in final, imaginea unui ou pestrit. Ne-am delectat apoi - punand toti in valoare imaginatia, creativitatea, dibacia, indemanarea – cu incondeierea unor oua de lemn sau polistiren, care s-au transformat in adevarate opere de arta, in acordurile cantecelor despre primavara ale lui Tudor Gheorghe. Toate avandu-i alaturi si implicandu-i si pe parinti. Florile din decor ne-au atras atentia ca fiecare copil trebuie sa fie, mai ales acum, in apropierea Pastelui, mai cuminte, mai iubitor, mai darnic si ascultator , a spus Prof. Viorica Brege, dascalul clasei I A de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu - Oradea.Daca la inceput, tinandu-se de mana in grup, copiii le-au adresat parintilor o declaratie - fericiti ca ii au alaturi, Asa parinti, asa copii!, la sfarsitul activitatii rolurile s-au inversat, iar multumirile au fost primite de scolari.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 506

Id: 29880

Data: Apr 10, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).