]]>La Centrul social-cultural ”Mitrovița”, de la Biserica ”Sf. Dumitru” din municipiul Bacău, a avut loc marți, 16 iunie, lansarea proiectului ”Alege Școala!”, care se derulează în cadrul unui parteneriat între Patriarhia Română și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. La acest eveniment, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului s-au aflat reprezentanți ai Prefecturii Bacău, Primăriei Bacău, Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, Inspectoratului Școlar Județean Bacău, preoți implicați în activitățile catehetice, profesori de religieimplicați în proiect, precum și jurnaliști. În cuvântul de binecuvântare rostit la început, ÎPS Ioachim a evidențiat caracteristicile proiectului „Alege Școala!”, susținând că și prin aceasta Biserica se implică activ în viața societății. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța acestuia în condițiile în care societatea se confruntă cu numeroase cazuri de abandon școlar, menționând totodată și celelalte programe pe care Eparhia Romanului și Bacăului le derulează, între acestea aflându-se în desfășurare cel privind premierea elevilor-șefi de promoție din liceele și colegiile din Roman și Bacău. Cuvinte de felicitare, admirație și apreciere față de programele Bisericii s-au regăsit în discursurile reprezentanților autorităților centrale și locale, ”Alege Școala” fiind definit ca un ”proiect major ale cărui efecte se vor vedea peste 10-20 de ani”, după cum a menționat Petru Cimpoieșu, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău. La rândul său, pr. dr. Constantin Naclad, managerul proiectului, în cuvântul rostit, a punctat obiectivele principale și a precizat că scopul acestui eveniment zonal este „de a implica pe membrii comunității, oficialităților și autorităților locale în susținerea acestui proiect și în participarea efectivă la activitățile proiectului”. La nivelul Eparhiei Romanului și Bacăului au fost create trei Centre Educaționale inovative ”Alege Școala!”, unde sunt organizate activități de tip Școală după Școală și Școala de Duminică, pentru 75 de copiii aflați la risc de abandon școlar: Centrul ”Sf. Ierarh Nicolae” din Trebeș, coordonat de preot Flavius Balaban, Centrul ”Sf. Împărați Constantin și Elena” din Berzunți, coordonat de pr. Nicolae Bucovineanu, și Centrul ”Sf. Spiridon” din Parava, coordonat de pr. Constantin Abageru.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 533
Id: 52877
Data: Jun 18, 2015
Imagine:
]]>La Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ din Durău s-a derulat zilele trecute o nouă serie a conferinţelor pastoral-misionare de primăvară din Arhiepiscopia Iaşilor. .....
Data: Jun 18, 2015
]]>La 17 iunie 2015, în biserica Parohiei Bolintin Deal I s-au desfăşurat lucrările conferinţei pastoral-misionare semestriale cu preoţii din Protopopiatul Bolintin, potrivit .....
Data: Jun 18, 2015
]]>Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit miercuri, 17 iunie, cea de a IX-a ediţie a Festivalului-concurs de creaţie .....
Data: Jun 18, 2015
]]>Parohia mehedinţeană Corzu îmbracă haine de sărbătoare în Duminica a 3-a după. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va oficia sfânta .....
Data: Jun 18, 2015
]]>Săptămâna trecută, la sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Arhiepiscopiei Iaşilor s-a desfăşurat concursul de creaţie literar-duhovnicească destinat copiilor din clasele I-VIII. .....
Data: Jun 18, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).