Proiectul «Alege Şcoala!», in Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei

]]>La Buzău, a avut loc marți, 06 octombrie 2015, un nou eveniment de prezentare şi promovare a proiectului „Alege Şcoala!“, derulat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în parteneriat cu Patriarhia Română. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a autorităţilor locale şi judeţene, a reprezentanţilor altor instituţii publice din judeţele Buzău şi Vrancea, a preoţilor implicaţi în activităţi şi a beneficiarilor, copii şi părinţi, a precizat Dragoș Olteanu. „În cadrul acestui proiect, aţi avut posibilitatea să vedeţi în imagini cum au fost învăţaţi copiii să se roage, să relaţioneze între ei, să se respecte, să aplice regulile de igienă de fiecare zi şi, apoi, cum li s-a insuflat dragostea aceasta de şcoală şi de carte, convingându-se că altă soluţie pentru un viitor frumos nu există decât şcoala. Cauza multor necazuri şi greutăţi cu care ne confruntăm o constituie lipsa educaţiei. Biserica, în primul rând, se străduieşte să ofere o educaţie în spirit creştin, pentru ca omul să gândească sănătos, încă din vremea şcolii şi până ajunge la maturitate. Nu putem avea oameni capabili, pe care Biserica, societatea românească să se sprijine, dacă nu le asigurăm o educaţie corespunzătoare. Or, educaţia cea mai sănătoasă se întemeiază pe principii creştine“, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. În deschidere, Pr. Florin Marica, în calitate de coordonator al proiectului „Alege Şcoala!“, a dat citire mesajului de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În continuare, au fost prezentate diferitele activităţi desfăşurate în cadrul proiectului. De asemenea, oficialităţile şi reprezentanţii celorlalte instituţii invitate la eveniment au rostit alocuţiuni. „Proiectul «Alege Şcoala!» este un proiect cu finanţare europeană, ce are ca obiectiv prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii. În concret, ne-am propus să înfiinţăm 50 de centre educaţionale, în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pe care să le dotăm cu tot ceea ce este necesar, pentru dezvoltarea activităţilor tip «şcoală de duminică» şi «şcoală după şcoală»: citire, calcul matematic, aritmetică şi aşa mai departe. Tot în cadrul acestui proiect, ne-am propus ca toţi cei 850 de copii să beneficieze de tabere de vară“, a declarat Pr. Florin Marica. La nivelul Eparhiei Buzăului şi Vrancei, au fost înfiinţate trei centre educaţionale inovative, două în judeţul Buzău, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ şi la Pârscov, şi unul în judeţul Vrancea, la Tătăranu. Prin intermediul proiectului „Alege Şcoala!“, 45 de elevi din cele două judeţe au beneficiat, în perioada aprilie-octombrie 2015, de servicii de consiliere şi asistenţă educaţională şi corectivă, oferite de către şase preoţi şi profesori implicaţi în prevenirea fenomenului abandonului şcolar.

Download: Click for download attached file: Proiectul «Alege Şcoala!», in Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 487

Id: 56780

Data: Oct 8, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).