Proiectul Alege scoala! la Moldova Noua
]]>În continuarea promovării proiectului „Alege școala!” implementat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundația World Vision România, la Moldova Nouă a avut loc sâmbătă, 15 noiembrie, festivitatea de prezentare și promovare în biserica parohială „Sf. M. Mc. Gheorghe”. La eveniment au fost prezenți principalii factori în derularea proiectului: reprezentați ai Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă, reprezentanți ai autorităților locale și preoții din localitate. Au participat de asemenea cadre didactice, copiii beneficiari împreună cu părinții lor, precum și credincioși interesați de viitorul tinerei generații. În prima parte s-a prezentat un filmrealizat de Trinitas TV cu o sinteză a activităților derulate în cadrul edițiilor anterioare ale proiectului „Alege Școala!”. În acest fel, toți cei prezenți au putut să înțeleagă mai bine specificul activităților educative și catehetice derulate prin proiectul „Alege școala!”. În cea de-a doua parte părintele Mihai Ciucur, inspector social-misionar al Episcopiei Caransebeșului a prezentat activitățile care se vor desfășura în următoarele 12 luni în cadrul proiectului. La final au luat cuvântul invitații de la instituțiile partenere, iar cei prezenți au putut formula întrebări pe marginea activităților care se vor derula. „Am dorit ca prin acest eveniment să dăm un impuls și să dinamizăm lucrarea misionară cu copiii și tinerii, care se desfășoară deja aici la Moldova Nouă. Avem toate speranțele că ceea ce am început în urmă cu un an va continua și-și va concretiza roadele și pe mai departe. Un prim pas îl reprezintă copiii și tinerii care se regăsesc într-un număr mai mare în biserică și sperăm că același lucru să se întâmple și la școală. În acest sens dorim ca prin proiectul acesta de prevenire a abandonului școlar să se găsească rezultatele la școală, prin creșterea performanțelor școlare a copiilor, dar și prin scăderea numărului de copii care abandonează școala”, a arătat părintele inspector Mihai Ciucur. Proiectul „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!” se desfăşoară pe parcursul a 18 luni (aprilie 2014 – octombrie 2015) şi este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.2. (Articol realizat de Diac. Pavel Canea, Darius Herea)
Download: Click for download attached file: Proiectul Alege scoala! la Moldova Noua

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Nov 19, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: Petru Damaschin - 07 despre cele opt vederi mintale - Filocalia - volumul 5 din categoria: Filocalia audio, Sinaxar audio 05 mai din categoria: Sinaxar audio luna mai, CASSIA - Sculati, sculati boieri mari din categoria: CASSIA - Mandru joac-o ste pa cer, Corul Sihastria Carpatilor - Ziurel de zi din categoria: Corul Sihastria Carpatilor - Colinde, Pr Nicolae Tanase - Stresul comoditatea si alte ispite 3 din categoria: Pr Nicolae Tanase audio,
Articole similare
Random Links