Proiectul Masa Bucuriei in Arhiepiscopia Iasilor

Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Episcop al Husilor, din luna februarie a acestui an Biroul de Asistenta sociala Diaconia al Centrului Eparhial Iasi, impreuna cu SC Selgros Iasi deruleaza Proiectul Masa Bucuriei. Proiectul Masa Bucuriei consta in oferirea de produse alimentare si nealimentare de catre magazinul Selgros Iasi, in scop social. De buna desfasurare a proiectului se ocupa echipa Biroului de Asistenta sociala Diaconia a Centrului Eparhial Iasi, care asigura preluarea produselor, transportul si distribuirea la beneficiari. Proiectul a debutat in luna februarie 2009, continuand in lunile martie si aprilie cu o livrare saptamanala, in ziua de vineri. Incepand cu a doua parte a lunii aprilie, s-au facut cate doua livrari pe saptamana, in zilele de marti si vineri. Produsele oferite in cadrul acestui program au fost: iaurturi, lapte, smantana, branzeturi, produse de panificatie, produse din carne (congelate si refrigerate), compoturi, legume congelate s.a., la acestea adaugandu-se si produse nealimentare, constand in materiale de igiena casnica, scutece pentru copii etc. Beneficiarii acestui proiect au fost persoanele asistate din urmatoarele institutii: Fundatia Petru Voda - Azilul de batrani Sf. Pantelimon si Centrul social pentru copii Petru Voda, din localitatea Poiana Teiului, judetul Neamt, Asociatia Familia Nostra din Iasi, Centrul socio-medical Bivolari, Centrul socio-medical Sculeni, Cantina sociala Sf. Sava din Iasi, Centrul de formare si consiliere Sf. Arh. Mihail si Gavriil din Iasi, Fundatia Solidaritate si Speranta din Iasi. De asemenea, printre beneficiarii acestui proiect se numara si familiile care se confrunta cu probleme de risc social, familiile cu multi copii si fara posibilitati materiale, persoanele fara adapost, aflate in baza de date a Biroului de Asistenta sociala Diaconia al Centrului Eparhial Iasi. Proiectul Masa Bucuriei este o initiativa foarte buna, avand un impact deosebit in randul beneficiarilor, dar si al societatii, in general, care este indemnata in felul acesta sa arate ca ii pasa de suferinta si de nevoia semenului si, asa cum se numeste proiectul, aduce bucurie atat beneficiarilor, dar si celor care ofera. Proiectul Masa Bucuriei a fost initiat de Patriarhia Romana, iar numele acestuia a fost dat de catre Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Proiectul de ajutorare a persoanelor asistate social de Patriarhia Romana, prin fundatiile sale, a demarat din luna ianuarie a acestui an. Inca de atunci, partenerul SC Selgros a inceput livrarile de produse catre fundatiile si asociatiile Patriarhiei, iar oamenii nevoiasi au primit alimentele si celelalte ajutoare de la aceste centre sociale.Sursa: ziarullumina.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 617

Id: 1410

Data: May 30, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).