Punerea pietrei de temelie pentru biserica "Sfantul Alexandru" din Cluj

In calendarele ortodoxe a fost pomenit pe 30 august Sfantul Alexandru, Episcopul Alexandriei. Singura parohie din municipiul Cluj-Napoca ocrotita de acest sfant și-a sarbatorit vineri 30 august 2013, hramul, pentru prima data, dupa cum aflam de la Radio Renasterea. Cu acest prilej dimineața de la ora 10:00 a fost oficiata Sfanta Liturghie, iar seara de la ora 18:00 Inaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, inconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a pus piatra de temelie pentru noua biserica ce va fi construita pe Bulevardul Muncii nr. 8. Din sobor au facut parte protopopul de Cluj II, pr. Gheorghe Braica, consilierul pe probleme de misiune și protocol al Arhiepiscopiei, Arhid. Claudiu Grama, pr. paroh Claudiu Melean și pr. Dumitru Nan. Noul lacas de cult va avea hramul Sfantul Ierarh Alexandru si va fi situat in apropiere de sediul Facultatii de Mecanica a Universitatii Tehnice. Conform reprezentantilor Arhiepiscopiei Clujului biserica este prima, de confesiune ortodoxa, din zona Bulevardului Muncii, aceasta si in contextul in care este vorba de o zona cu profil in primul rand industrial. In perioada urmatoare vor demara lucrarile de construcție ale bisericii și pana in iarna se incearca sa fie terminat demisolul pentru a se putea desfașura aici programul liturgic. In momentul de fața, Sfintele Slujbe se oficiaza intr-o capela special amenajata in sediul unei firme, iar cand timpul este frumos, pe altarul de vara, a precizat pr. paroh Claudiu Melean. Parohia ortodoxa Sfantul Ierarh Alexandru a fost inființata cu binecuvantarea Arhiepiscopului și Mitropolitului Clujului, IPS Parinte Andrei, la inceputul anului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 826

Id: 33503

Data: Sep 1, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).