Putem sa Il vedem pe Dumnezeu ?

]]>De multe ori regăsim în limbajul teologic afirmația că teologia este „vederea lui Dumnezeu”, iar uneori aceste cuvinte pot să creeze şi o anumită nedumerire și neînțelegere. Cum poate cineva să Îl vadă pe Dumnezeu dacă în Biblie ni se spune că nimeni dintre oameni nu poate să vadă faţa Lui şi să trăiască? Pe de altă parte, în tradiția Bisericii sunt consemnate mărturiile unor oameni sfinți care au afirmat că L-au văzut pe Dumnezeu. În cele ce urmează încercăm să vedem ce este „vederea lui Dumnezeu” și cum se împacă aceste două perspective care aparent nu pot sta împreună. Una dintre cele mai cunoscute consemnări ale conceptului „vederea lui Dumnezeu” se regăseşte în a șasea fericire rostită de Mântuitorul Hristos, prezentă în colecţia de cuvinte ale Domnului, numită generic „Predica de pe munte” (Matei cap. 5-7): „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Problema interpretării acestui text porneşte de la existenţa a două tradiţii biblice referitoare la „vederea lui Dumnezeu”. Pe de o parte ni se spune că nimeni nu poate să vadă faţa lui Dumnezeu și să trăiască (Ieşire 3, 6; 19, 21; 33, 20-23; Ioan 1, 18), iar pe de altă parte, ni se aminteşte că vederea lui Dumnezeu este un scop al acestei vieţi sau al vieţii veşnice (Ps. 11, 7; 17, 15; Apocalipsă 22, 4). În fața acestei provocări, teologia protestantă a refuzat ideea vederii lui Dumnezeu în această viață pământească, și a spus că aceasta poate să fie cel mult o speranță eshatologică, care se va realiza în lumea cealaltă. Teologul reformat Jean Calvin (1509-1564), atunci când comentează Fericirile, trece cu vederea textul de la Matei 5, 8, spunând doar că „ei toţi (cei curaţi cu inima) se vor bucura de vederea lui Dumnezeu în Rai”.

Download: Click for download attached file: Putem sa Il vedem pe Dumnezeu ?

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 506

Id: 53006

Data: Jun 21, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).