"Aceasta biserica este o perla a Iașului"

A devenit o tradiție ca, în fiecare an, cu prilejul hramului Bisericii „Sfinţii Atanasie şi Chiril“, care funcţionează ca paraclis al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, să fie organizată "Ziua pneumologului ieşean". După oficierea Sfintei Liturghii de către soborul preoţilor, s-a slujit Parastasul pentru angajaţii spitalului trecuţi la cele veşnice. De asemenea, cadrele medicale, alături de numeroşi ieşeni, au participat la slujba Te Deumului, în cadrul căreia s-a pomenit personalul medical care îşi desfăşoară activitatea la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie. Iniţiativa organizării ”Zilei pnenumologului ieșean" aparţine prof. dr. Traian Mihăescu. "Începuturile organizării unor manifestări în această zi au fost frumoase, însă, din păcate, trăim niște vremuri tulburi. Lumea este deziluzionată de organizarea sanitară. Prilejul acesta de a ne întâlni, în fiecare an, cu foştii colegi ieșiți la pensie, de a-i rememora pe cei care nu mai sunt în viață și care au avut un rol însemnat în combaterea tuberculozei și a bolilor respiratorii în județul Iași și în toată Moldova, este un prilej important. Am rămas foarte mulțumit că și anul acesta s-a putut organiza acest eveniment și că am revăzut colegii, unii din ei chiar foarte în vârstă, care au venit cu greu aici, dar foarte mulțumiți de invitația primită. Părintele Dumitru Păduraru, misionar de caritate în cadrul spitalului, este sufletul acestei manifestări. S-a făcut o slujba de pomenire a celor care au lucrat în acest spital, dar și o slujbă pentru cei care trudesc în continuare pentru combaterea bolilor pulmonare, puțin cam neglijate în actuala Românie", a spus prof. dr. Traian Mihăescu.

"O comoară din centrul Iașului"

Activitatea preoţilor misionari din Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi este folositoare pentru pacienţii internaţi. Pe lângă activitatea misionară, părintele Dumitru Păduraru face demersuri de mai mulţi ani pentru salvarea Bisericii "Sfinţii Atanasie şi Chiril", aflată într-un proces avansat de degradare. "Asistența spirituală este importantă în bolile respiratorii, cronice, boli care afecteză calitatea vieții. Părintele Dumitru Păduraru face o activitate aproape de martir, iar veniturile sunt mici și pentru că bolnavii noștri sunt săraci. Acest lucru se vede, mai ales în privirile pacienților, încrezători că boala se va vindeca. Sigur, este greu. Demersurile pentru refacerea acestui monument istoric încă mai durează. După cum vedeți, este un monument foarte vechi, cu icoane foarte vechi, o comoară din centrul Iașului, din păcate cam părăsită, pe care sperăm să o putem salva. Astfel, la conferințele medicale din fiecare an, am făcut și o secțiune specială pentru asistența religios-confesională în spital. Chiar la sfârșitul lunii martie va avea loc o manifestare la Academia Română, unde vom prezenta și această latură spirituală a tratării bolilor, existând chiar și cercetări științifice care arată rolul rugăciunii în asistența medicală", a adăugat prof. dr. Traian Mihăescu.

"Momente înălțătoare" în ziua hramului

Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iaşi s-a implicat în derularea hramului de la Biserica "Sfinţii Atanasie şi Chiril", mai ales că în acest sfânt lăcaş şi-a început activitatea acum 14 ani. "Așteptăm în fiecare an această sărbătoare a hramului, care, pentru noi, este un fel de continuare a sărbătorilor iernii. Ca în toți anii, ne-am implicat împreună cu părintele Dumitru Păduraru în organizarea hramului. Ne simțim extraordinar de apropiate de această biserică, dar și de părintele, care a reușit să creeze o atmosferă aproape de familie. Și anul acesta, doamnele au socotit că este cazul să contribuie fiecare cu ce poate, așa că am încercat, alături de Spitalul de Pneumoftiziologie, să aducem ofrande pentru a oferi celor care sunt prezenți o mică bucurie", a declarat Margareta Vlad, președinta SOFR - filiala Iaşi. "Ne-a ajutat Dumnezeu să ajungem la biserică în această zi și mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi. Sperăm ca mai multe doamne și mai mulți credincioși să se alăture SOFR - filiala Iaşi să vină la această sfântă biserică. Sperăm ca împreună să așezăm acest sfânt lăcaş în rândul tuturor bisericilor ortodoxe din România, din punct de vedere al refacerii strălucirii pe care îl merită", a mărtrisit Lucia Popovici, membră SOFR - filiala Iaşi. "Alături de celelalte zile de sarbătoare din ceilalți ani, de când s-a împlinit ca biserica aceasta să fie biserica de suflet a Societății Ortodoxe a Femeilor Române, am trăit momente înălțătoare și luminoase în sufletul meu, la fel ca și în această zi a hramului. Această biserică este un monument istoric, fiind printre primele lăcaşuri de închinăciune valoroase de la noi. Aici a fost înfiinţat primul cor bisericesc de Theodor Burada, care s-a mutat la Catedrala mitropolitană din Iaşi, odată cu ridicarea acesteia. Această biserică este o perlă a Iașului și aici simt mereu o stare deosebită, mai ales că acesta este locul unde ne întâlnim. Ne dorim să fim mereu în număr mare și biserica să fie mereu plină, deoarece aici ne încărcăm cu toate cele ce sunt de folos sufletului nostru", a sublinat Elena Jescu, membră SOFR - filiala Iaşi.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 434

Id: 37515

Data: Jan 20, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).