"Sfantul Ioan cel Nou mijloceste pentru noi inaintea Sfintei Treimi"

Mii de credincioşi veniţi de departe au venit la Catedrala arhiepiscopală din Suceava încă de duminică, 23 iunie 2013. Ei au participat la slujba Privegherii, iar apoi au căutat un loc pentru a se odihni. La orice pas se puteau vedea localnici din judeţul Maramureş, care se disting prin portul specific. O tradiţie specifică nopţii dintre 23 şi 24 iunie este înconjurarea Catedralei arhiepiscopale cu lumânări aprinse. Oamenii se opresc din loc în loc, sărută zidurile edificiului şi înalţă rugăciuni către sfinţi, către Mântuitorul Hristos şi către Maica Domnului. "Am înconjurat biserica de trei ori şi m-am rugat pentru luminarea minţii copiilor şi nepoţilor mei. Cred că Bunul Dumnezeu ne va ajuta dacă ne rugăm într-o zi aşa de mare, în care îl cinstim pe Sfântul Ioan cel Nou. Anul acesta, sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou este prăznuită odată cu Sfânta Treime şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan cel Nou mijloceşte pentru noi înaintea Sfintei Treimi, alături de sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu", a spus Rodica Bârsan din Borşa-Maramureş. Pe tot parcursul nopţii, pelerinii au aşteptat la rând pentru a se închina la racla în care se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou. "Am venit la catedrală în această seară (n.r. duminică 23 iunie) pentru a participa la slujbă pentru că e hram mare. Împreună cu părinţii mei, am adus pachete cu alimente şi apă pentru pelerinii care sunt în curtea catedralei", ne-a spus Iustin Constantin, 7 ani, din Suceava.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 467

Id: 32000

Data: Jun 24, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).