"Sfantul Mina a dobandit darul de a mijloci pentru cei pagubiti"

Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiţi, a fost sărbătorit luni, 11 noiembrie, de enoriaşii parohiei Brateş, Protopopiatul Piatra Neamţ şi de fiii satului care iubesc această frumoasă aşezare din comuna nemţeană Tazlău. Un sobor de preoţi din protopopiatele Piatra Neamţ şi Ceahlău au oficiat Sfânta Liturghie, în prezenţa credincioşilor. Sfântul lăcaş din lemn a răsunat de glasul cântărilor şi de rugăciunile slujitorilor sfântului altar, care L-au preaslăvit pe Dumnezeu prin Liturghie. Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât trei dintre preoţi şi-au aniversat ieri, respectiv duminică, 10 noiembrie, ziua de naştere. Predica de la finalul slujbei a fost adresată de pr. Cristian Dăscălescu, de la parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, care a vorbit despre minunile Sfântului Mare Mucenic Mina. "Biserica pomeneşte sfinţii în ziua în care s-au născut în împărăţia cerurilor. În lumea în care trăim noi este atâta sete de dreptate. Aceasta pentru că este multă nedreptate, răutate, minciune şi înşelătorie. Sfântul Mina este sfântul de care lumea are nevoie în zilele noastre, mai mult ca oricând. Aceasta pentru că în multe feluri greşim faţă de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, care ne-a dăruit multe daruri. De multe ori, dreptatea este călcată în picioare. De aceea, tot gândul nostru îl ridicăm către Dumnezeu şi către sfinţii Săi care şi-au vărsat sângele pentru credinţa în Mântuitorul Hristos. Sfinţii, în schimbul vieţii lor, au dobândit darul facerii de minuni. Sfântul Mina a dobândit darul de a mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru cei păgubiţi, nedreptăţiţi, înşelaţi şi întristaţi", a explicat pr. Cristian Dăscălescu. Părintele paroh Emilian Căruceriu a mulţumit preoţilor pentru că au slujit împreună la hramul bisericii din Brateş, precum şi credincioşilor care au venit să se roage împreună în această zi de sărbătoare. În continuare a fost oficiat Parastasul pentru protos. Veniamin Talpău, ctitorul sfântului lăcaş, iar apoi toţi cei prezenţi au participat la o agapă frăţească.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 611

Id: 35472

Data: Nov 11, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).