Randuiala spalarii picioarelor, la Manastirea Putna

La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava va avea loc astăzi în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare rânduiala spălării picioarelor. Conform tradiţiei, stareţul mănăstirii urmează exemplul Mântuitorului Hristos, Cel care, înainte de Cina cea de Taină, S-a încins cu un prosop şi, în smerenia-I desăvârşită, a spălat picioarele ucenicilor. "Sunt aleşi 12 părinţi, de obicei ieromonahi, sau alţi monahi din obştea mănăstirii, între care trebuie să fie un portar şi iconomul aşezării monahale. Iconomul îl preînchipuie pe Sfântul Apostol Petru. Dialogul dintre acesta şi stareţ redă discuţia pe care Mântuitorul a avut-o cu Sfântul Apostol Petru în timpul spălării picioarelor ucenicilor. La finalul ritualului se va citi o rugăciune pentru toţi cei prezenţi, care vor fi stropiţi apoi cu apă sfinţită", a explicat arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna. (C.C.)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 528

Id: 13189

Data: Apr 21, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).