Randuieli liturgice pentru ziua de 1 ianuarie

]]>Într-un comunicat de presă cu titlul: „La trecerea dintre ani se citesc Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi rugăciuni de mulţumire, iar în ziua de 1 ianuarie, după Sfânta Liturghie, se săvârșește slujba de Te-Deum”, Biroul de presă al Patriarhiei Române precizează: Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este şi începutul Anului Nou civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, Patriarhia Română reamintește că, potrivit hotărârii nr. 630/2011 a Sfântului Sinod privind stabilirea unei rânduieli liturgice unitare în Biserica Ortodoxă Română, la sfârșitul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare se va oficia slujba Te-Deum-ului, aşa cum se procedează la nivel panortodox şi cum prevăd îndrumările tipiconale. Hotărârea sinodală menţionată mai sus precizează că citirea moliftelor Sfântului Vasile cel Mare în ziua de 1 ianuarie, după Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este o inovaţie relativ recentă în unele parohii din Muntenia, practică neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării și în tradiţia liturgică a celorlalte Biserici Ortodoxe surori. De aceea, Sfântul Sinod a hotărât că pentru a evita practicile dăunătoare unităţii liturgice, rânduiala citirii moliftelor Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește în zile de post, în cazuri individuale şi, mai ales, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, aceasta trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioșilor.

Download: Click for download attached file: Randuieli liturgice pentru ziua de 1 ianuarie

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 507

Id: 47071

Data: Jan 1, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).