Resfintirea bisericii parohiei Gorunesti-Balcesti, jud. Valcea

In ziua in care Biserica Ortodoxa praznuiește Odovania Pogorarii Duhului Sfant, sambata 9 iunie 2012, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, a oficiat Sfanta Liturghie in mijlocul credinciosilor din parohia Gorunesti, orasul Balcesti, judetul Valcea. Cu acest prilej, Preasfintia Sa a tarnosit si biserica parohiala din localitate, dupa ce lucrarile de consolidare si restaurare a picturii au fost finalizate.Sute de credinciosi au venit in orasul Balcesti, pentru a participa la slujba de resfintire a bisericii parohiale cu hramul Cuvioasa Parascheva din cartierul Gorunesti. Evenimentul a inceput de vineri seara cu slujba Vecerniei. Slujba de resfintire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de catre Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, potrivit arhiram.ro. Dupa slujba de sfintire a bisericii, Preasfintia Sa a rostit un cuvant de invatatura in care a aratat importanta ctitoriei de locasuri sfinte ca necesitate pastoral-misionara.In cadrul Sfintei Liturghii, dupa citirea Sfintei Evanghelii, Preasfintitul Parinte Emilian a explicat sensurile duhovnicesti desprinse din pericopa evanghelica. La final, Preasfintia Sa l-a felicitat pe parintele paroh Marian Cristian Badulescu pentru activitatea pastorala, misionara si administrativa din parohie, conferindu-i titlul onorific de iconom stavrofor. De asemenea familia Mircea si Natalia Chirca au primit din partea Arhiepiscopiei Ramnicului Distinctia de vrednicie pentru contributia substantiala la lucrarile de restaurare si infrumusetare a bisericii din localitate.La acest important eveniment din viata parohiei Gorunesti au mai luat parte Parintele Iulian Madalin Busaga, Protoiereu de Dragasani, reprezentanti ai autoritatilor de stat locale si centrale, preoti si numerosi credinciosi din parohie si din imprejurimi.Dupa savarsirea Sfintei Liturghii a urmat apoi un spectacol artistic, oferit de Formatia de Calusari de la Grupul Şcolar Petrache Poenaru instruiti de domnul invatator Marin Govrig.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 647

Id: 22546

Data: Jun 10, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).