Reuniunea preoteselor din judetul Bistrita-Nasaud

Întâlnirea preoteselor din judetul Bistrita-Nasaud a avut loc sâmbata, 15 februarie, în prezenta Înaltpreasfintitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, informeaza “Ziarul Lumina”.Reuniunea a debutat cu o slujba de Te-Deum ce a fost savârsita în Biserica „Sfintii Trei Ierarhi“ din oras. Conferinta a continuat, apoi, în sala de sedinte a hotelului Metropolis din Bistrita la care au participat peste 200 de preotese din parohiile protopopiatelor Bistrita, Beclean si Nasaud.În deschidere, preoteasa Gabriela Sermesan, profesoara de limba româna la Colegiul National „George Cosbuc“ din Nasaud, a prezentat un referat despre „Rolul preotesei în viata si misiunea preotului“. Au urmat mai apoi discutii si dezbateri pe marginea acestei teme, în care s-a punctat misiunea si responsabilitatea preoteselor în comunitatile în care preotii îsi desfasoara activitatea. S-a discutat, de asemenea, si despre problemele si greutatile cu care se confrunta familiile preotilor în parohii si în special preotesele.La finalul întâlnirii, IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei a concluzionat aratând ca familia preotului nu reprezinta doar un reper de viata crestina si de comuniune pentru celelalte familii din parohie, ci, în primul rând, mediul de a carui siguranta si stabilitate depinde întreaga misiune a preotului.Întâlnirea preoteselor a fost organizata de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, la initiativa IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei. O prima astfel de întâlnire a avut loc anul trecut, la Cluj-Napoca, prilej cu care s-au întâlnit preotesele din protopopiatele din cadrul judetului Cluj.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 806

Id: 38230

Data: Feb 17, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).