Revelatia ca un drum spre Emaus

]]>Încercând a extinde tainicul drum spre Emaus din seara Învierii, pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel Înviat a mers şi i-a însoţit real, dar necunoscut, pe sfinţii Săi ucenici şi apostoli Luca şi Cleopa, călăuzindu-i prin Scripturi şi aprinzându-le inima pentru a-i pregăti prin vorbiri şi tâlcuiri pentru marea Arătare şi Revelaţie de la Cina din Emaus, la dimensiunile teologice şi mistice dintre Alfa Facerii şi Omega Apocalipsei, ca pietre de hotar ale Revelaţiei dumnezeieşti supranaturale, nu putem decât să contemplăm cu uimire duhovnicească şi cu bucurie negrăită cele şaizeci de stadii ale acestei Revelaţii dumnezeieşti, începând de la Ierusalimul Edenului până în Emausul Parusiei Domnului. Drumul spre Emaus al Revelaţiei nu coboară niciodată de la Ierusalim spre Ierihon, ci urcă neîncetat cu corabia lui Noe pe Ararat; cu Avraam şi cu Isaac pe Moria; cu Moise pe Sinai; cu Sfântul Ilie pe Carmel şi la Horeb şi cu Mântuitorul Iisus Hristos pe Muntele Fericirilor, pe Tabor, Golgota şi Muntele Măslinilor. Drumul spre Emaus al Revelaţiei îşi asumă şi recapitulează în sine drumul lui Avraam din Urul Caldeii în Haran şi Canaan; drumul lui Iacob în Mesopotamia, drumul lui Iosif în Egipt, drumul lui Moise în Madian, drumurile evreilor prin pustiul Sinai, drumul iudeilor spre malurile râurilor Babilonului, drumul lui Iona spre Ninive şi prin Ninive, drumul lui Ezdra şi Neemia la întoarcerea din robie, drumul magilor de la răsărit, drumurile Mântuitorului prin Iudeea, Samaria şi Galileea, paşii Săi printre semănături, drumul Crucii din Vinerea Patimilor şi alergările la mormânt din Dimineaţa Învierii, precum şi drumul Damascului Sfântului Apostol Pavel şi toate drumurile călătoriilor sale misionare, pe uscat şi pe apă, pentru ca toate acestea să poposească şi să se odihnească în revelaţia Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan din insula Patmos. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este străjuit de stejarul din Mamvri al lui Avraam şi de dudul lui Zaheu din Ierihon; de finicii de la Elim şi de măslinii din Grădina Ghetsimani, de stejarul de la Ofra al lui Ghedeon şi de copacii dumbrăvilor lui David de pe vârful cărora s-a auzit foşnetul paşilor Domnului. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este însemnat şi hotărnicit de piatra scării cerului de la Betel, de piatra lui Samuel de la Eben-Ezer, de piatra dată la o parte de pe mormântul lui Lazăr şi de piatra de la mormântul Mântuitorului. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este adumbrit de norul de pe Sinai, Tabor şi Muntele Măslinilor şi luminat de curcubeul legământului, de rugul aprins şi de stâlpul cel de foc şi transfigurat de limbile de foc ale Rusaliilor. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este străbătut de carul heruvimilor de la Chebar, de carul de foc al Sfântului Ilie de dincolo de Iordan şi de carul famenului reginei Candachia a Etiopiei din Faptele Apostolilor. Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Download: Click for download attached file: Revelatia ca un drum spre Emaus

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 497

Id: 55372

Data: Aug 30, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).