Rezultate meritorii ale elevilor Liceului Ortodox din Oradea

În anul scolar 2013-2014 nu mai putin de 6 elevi ai Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea au reprezentat judetul Bihor la etapele nationale ale olimpiadelor scolare. Prin munca si seriozitate, dublate de competenta si implicarea profesorilor care i-au pregatit, toti acesti elevi au obtinut rerzultate foarte bune, care onoreaza scoala si pe dascalii ei.Astfel, dupa cum ne transmite Pr. Prof. Alin Sonea, eleva Doria Szabo, din clasa a VII-a A, pregatita de profesoarele Codruta Bogosel, Mirela Rus si Florica Popovici, a obtinutul PREMIUL III la concursul interdisciplinar Cultura si spiritualitate româneasca (Bârlad, mai 2014), elevul Sergiu Ciontea, din clasa a VI-a A, pregatit de profesoara Iuditha Derzsi a obtinut MENŢIUNE la olimpiada de Educatie tehnologica (Baia Mare, aprilie 2014) si tot eleva Doria Szabo, din clasa a VII-a A, pregatita de profesoarele Codruta Bogosel si Mirela Rus a obtinut un PREMIU SPECIAL la olimpiada de limba si literatura româna (Calimanesti, aprilie 2014).La disciplina Studiul Vechiului Testament, elevul George Sabau, din clasa a IX-a A, îndrumat de Pr. Prof. Alin Sonea a obtinut PREMIUL III, iar la Studiul Noului Testament, elevul Andi Bacter, din clasa a X-a, pregatit de Pr. Prof. Radu Rus a obtinut MENŢIUNE. Elevul Cristian Nistor, din clasa a XI-a, a obtinut, de asemenea, MENŢIUNE la Istoria Bisericii Ortodoxe Române, fiind pregatit de Pr. Prof. Dorel Leucea (Alba Iulia, aprilie 2014).Daca în anul scolar precedent, elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au obtinut peste 400 de premii si mentiuni la diferite olimpiade si concursuri scolare si extrascolare, rezultatele obtinute de elevii liceului si în acest an, amintite aici fiind doar cele de la etapele nationale, nu fac altceva decât sa confirme calitatea actului educational din aceasta scoala, ce îsi desfasoara activitatea sub ocrotirea Bisericii Ortodoxe, fiind ctitoria de suflet a Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la a carui initiativa a luat fiinta în anul 2007, îndata dupa venirea Preasfintiei Sale în tronul episcopal.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 455

Id: 41298

Data: Jun 5, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).