Rugaciune pentru eroii neamului, la Deva

]]>La 19 mai 2015, cu două zile înaintea sărbătorii Înălţării Domnului şi a Zilei Eroilor, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, a săvârşit slujba Parastasului în faţa monumentului eroilor din curtea Catedralei Episcopale din Deva, la care au participat membrii Asociaţiei Judeţene ‚‚Sarmizegetusa’’ a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din judeţul Hunedoara, potrivit episcopiadevei.ro. Apoi a avut loc o întâlnire în sala de şedinţe a Centrului Eparhial din Deva. În cadrul acesteia, domnul Colonel Dănilă Moldovan, Preşedintele Asociaţiei, a rostit un cuvânt în care a punctat importanţa Bisericii şi a Armatei în istoria poporului român, după care a conferit ierarhului hunedorean titlul de membru de onoare al Asociaţiei Judeţene ‚‚Sarmizegetusa’’ a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din judeţul Hunedoara. Au fost oferite şi diplome de excelenţă, atât Preasfinţitului Părinte Gurie cât şi unor slujitori ai Sfintelor Altare. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie, a vorbit celor prezenţi despre cinstea şi menirea de a fi erou, iar apoi a înmânat diplome de excelenţă cadrelor militare prezente.

Download: Click for download attached file: Rugaciune pentru eroii neamului, la Deva

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 528

Id: 51865

Data: May 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).