Rugaciunea intr-o lume secularizata

Intrucat anul 2013 este si Anul comemorativ al Parintelui Dumitru Staniloae in scolile de teologie din Patriarhia Romana, consideram necesar ca, in locul predicilor noastre tematice pe care le-am publicat pana acum, sa publicam in fiecare numar al saptamanalului Lumina de Duminica un text teologic tematic din opera Parintelui Staniloae, care are o anumita afinitate sau legatura teologica si spirituala cu Evanghelia acelei Duminici, desi nu se refera direct la aceasta. Acest cuvant teologic tematic va fi extras din articolele si studiile de teologie ale Parintelui Dumitru Staniloae si/sau din comentariile sale la scrierile patristice ori filocalice.In acest sens, pentru Duminica Vamesului si a Fariseului din acest an, prima din perioada Triodului, publicam un Cuvant teologic intitulat Rugaciunea intr-o lume secularizata, extras din cartea Parintelui Dumitru Staniloae Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant, Editura Deisis, Sibiu, 1995, pp. 22-31.Desi textul de fata nu a fost scris initial ca predica, totusi continutul sau profund teologic si duhovnicesc poate fi de mare folos pentru intelegerea importantei rugaciunii in viata omului credincios, mai ales intr-o societate secularizata care a pierdut practica, lumina si bucuria rugaciunii.† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Nevoia de rugaciune a omului credincios este in afara de orice indoiala. Cu cat este mai puternica credinta, cu atat este mai puternica si nevoia sa de rugaciune. Pe de alta parte, credinta unei persoane este sustinuta de credinta altor persoane. In aceasta apare importanta Liturghiei si a fiecarui cult public.Dar in societatea de astazi constatam o slabire a credintei. Prin urmare si un fel de indiferenta fata de rugaciune. Poate ca notiunea de societate secularizata nu indica o societate total necredincioasa, ci o societate in care majoritatea membrilor nu mai practica rugaciunea decat foarte rar, in momente exceptionale.Pentru cel care doreste sa-si mentina vigoarea credintei prin rugaciune se pune deci astazi o dubla problema: aceea de a-si apara credinta impotriva influentei nefaste a unui mediu slabit in credinta si aceea de a apara practica rugaciunii in cadrul unei societati care a pierdut in mare parte uzul rugaciunii. In timp ce omul de odinioara gasea in mediul social un factor prin care isi intarea credinta si practica rugaciunii, astazi acest mediu este un factor de racire, un factor impotriva caruia cel care vrea sa-si mentina credinta si rugaciunea trebuie sa se apere.Astazi omul credincios trebuie sa caute intr-o mare masura el insusi motivatii care sa-i poata sustine credinta si propria sa practica a rugaciunii. Şi tocmai aceasta ar putea face credinta sa mai profunda si rugaciunea sa mai fierbinte, dat fiind ca, intr-o mare masura, ele nu mai sunt sustinute de mediul social. Prin urmare, omul care reuseste sa-si intareasca credinta si rugaciunea prin motivatii personale, reflectate poate deveni el insusi un focar pentru intarirea credintei si innoirea rugaciunii in mediul sau social. Prin aceasta el poate ajuta societatea sa iasa din viata superficiala, saturata de plictiseala, care este cauza slabirii credintei si a rugaciunii; cu alte cuvinte, el o poate ajuta sa regaseasca un continut mai substantial, sa-si intareasca radacinile adanci infigandu-le intr-o mai mare profunzime a vietii, fara de care existenta umana este de o uniformitate monotona si lipsita de semnificatie.Deci primul punct de care ne vom ocupa este cel al motivatiilor, al determinarilor fundamentale pe care omul de astazi le poate gasi pentru a-si intari credinta si pentru a se ruga mai des si mai cu caldura.Citirea Sfintei Scripturi si a scrierilor duhovnicesti intareste rugaciuneaParintii duhovnicesti ai Ortodoxiei au vazut un mijloc de intarire a rugaciunii in meditatia asupra cuvintelor Sfintei Scripturi si a altor carti duhovnicesti. Sfantul Isaac Sirul spune ca citirea dumnezeiestilor Scripturi intareste mintea si mai ales adapa rugaciunea, fiind lumina mintii care are aceasta citire drept calauza pe cararea cea dreapta si semanatoare de continut in contemplarea rugaciunii... facand mintea sa dobandeasca subtirime si intelepciune1.Dar cuvintele Sfintei Scripturi au putere asupra noastra atunci cand le simtim drept cuvinte ale lui Dumnezeu care ni le adreseaza in momentul citirii. Atunci prin ele Il intalnim pe Dumnezeu Insusi, ne simtim atinsi de chemarea Lui potrivit cu imprejurarile si nivelul nostru duhovnicesc. Atunci in aceste cuvinte descoperim o mare putere si un sens mereu nou. Astfel citirea se uneste cu rugaciunea: trebuie sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne deschida interiorul cuvintelor, facandu-Se El Insusi transparent si simtit in ele. De aceea, acelasi Isaac Sirul recomanda: Ia seama, omule, la ce citesti. Caci de nu te vei nevoi, nu vei afla. Şi de nu bati cu caldura si de nu stai treaz la poarta neincetat, nu vei fi auzit. De aceea sta scris ca sufletul este ajutat de citire cand sta la rugaciune si iarasi, rugaciunea aduce lumina in citire.2Dar daca meditatia ne descopera pe Dumnezeu in cuvintele Scripturii, ea ni-L descopera si in lucrurile lumii. Caci toate cuvintele Sfintei Scripturi nu ne vorbesc despre Dumnezeu in Sine, ci despre legatura Sa cu noi prin intermediul lucrurilor lumii si al aproapelui nostru; astfel, cuvintele Scripturii ne vorbesc despre lucrurile lumii, ni le reveleaza ca pe fapturile lui Dumnezeu pe care El nu inceteaza sa le sustina. Cuvintele Scripturii si lucrurile lumii, inclusiv persoanele apropiatilor nostri si propriile noastre persoane, cu gandurile si problemele lor, se afla intr-o legatura indisolubila intre ele si cu Dumnezeu: toate sunt intr-un anume fel adresate constiintei noastre si date ei ca tot atatea daruri si chemari ale lui Dumnezeu, prin care imprejurarile mereu schimbatoare ne solicita sa ne aratam modul nostru de vietuire dupa voia lui Dumnezeu. Astfel, suntem chemati sa ne maturizam fiinta noastra, sa sporim duhovniceste spre o intelegere mereu mai deplina a bogatiei gandirii divine si a profunzimii iubirii lui Dumnezeu fata de noi; si astfel suntem chemati la o iubire mereu mai mare fata de El si la unirea cu El. Caci complexitatea circumstantelor si a problemelor pune in relief caracterul inepuizabil si semnificatia infinita a lucrurilor si a persoanelor care se inradacineaza in infinitatea lui Dumnezeu. Aprofundand din ce in ce mai mult sensul lucrurilor si al persoanelor, putem sa descoperim un sens mereu mai profund al Scripturii si invers. Aprofundand mereu cele doua feluri de revelatie, sporim in simtirea iubirii infinite a lui Dumnezeu, care ne misca pana la lacrimi. Sfantul Isaac spune: Citeste si din Evangheliile cele daruite de Dumnezeu spre cunoasterea intregii lumi, ca mintea ta sa ia merinde din puterea Proniei Lui... si sa se scufunde in lucrurile minunate ale lui Dumnezeu3. Şi cand incepe harul sa-ti deschida ochii pentru a simti cu adevarat vederea lucrurilor, indata ei incep sa verse siroaie de lacrimi.4Fara indoiala, lucrurile si persoanele pot fi vazute si intr-o maniera superficiala, atunci cand sunt privite numai pentru a fi posedate si pentru a aduce placere, cand urmarirea lor ne antreneaza in griji nesfarsite. De aceea, Parintii nevoitori au vorbit despre necesitatea de a ne elibera de grijile si de tulburarile pe care ni le provoaca lucrurile sau chiar intalnirile cu persoanele. Dar prin aceasta ei nu exprimau un dispret fata de fapturile lui Dumnezeu, ci necesitatea de a invata sa privim cu un ochi curatit fiinta lor creata de Dumnezeu, de a invata sa le percepem ca pe niste cuvinte divine intrupate si ca pe niste cai pe care Dumnezeu vrea sa ne ridicam la El.Sfantul Maxim Marturisitorul ne-a cerut sa eliberam sensul ontologic, si am putea spune si teologic, al lucrurilor de patima pe care i-o asociem. El spune: Altceva este lucrul, altceva este intelesul lui, si altceva patima. Lucrul este de pilda: barbat, femeie, aur s.a.m.d. Intelesul (sensul) este reprezentarea simpla a ceva din cele de mai sus. Iar patima este afectiunea irationala sau ura fara judecata a ceva din cele de mai inainte. Inteles (sens) patimas este gandul compus din patima si din inteles. Sa despartim patima de inteles si va ramane gandul simplu. Şi o despartim prin iubire duhovniceasca si infranare, daca vrem.5 Deci ni se cere nu infranarea ca atare, ci iubirea adevarata fata de lucruri si persoane, capacitatea de a le vedea in semnificatia si in realitatea lor ontologica inradacinate in gandirea si in actul creator al lui Dumnezeu.Atunci privirea noastra curatita nu se mai opreste asupra lucrurilor si persoanelor, ci trece si la Dumnezeu, Care devine transparent prin ele si atunci descoperim ca El ni le-a dat pentru iubire, pentru cresterea noastra in iubire.Iubirea de Dumnezeu primeste in noi o putere curatitoare fata de raporturile noastre cu lucrurile si cu celelalte persoane, pentru ca Dumnezeu nu poate fi inchis de nimeni in granite stramte, ca sa slujeasca numai unei singure persoane, ci El Se daruieste numai in masura in care fiecare Il primeste in comuniune cu toti ceilalti. Astfel, a te apropia de Dumnezeu si a te deschide Lui inseamna curatire, pentru ca in Dumnezeu noi vedem lucrurile si persoanele dincolo de limitarile lor, in legatura unele cu altele, iar pe noi insine in comuniune cu ele. De aceea, Sfantul Marcu Ascetul recomanda ca mijloc de a avea o privire adevarata asupra lucrurilor acela de a oferi ca pe o jertfa lui Hristos reprezentarea (sau gandul) fiecarui lucru in chiar momentul cand ea apare in gandul nostru. Aceasta ofranda a reprezentarilor lucrurilor adusa lui Hristos se identifica cu intrarea lor in profunzimea cea mai launtrica si cea mai sensibila a fiintei noastre. Aici locuieste in noi Hristos inca de la Botez. Demersul nostru cuprinde asadar trei aspecte: gandirea intr-un mod adevarat si deci dezinteresat la fiecare lucru; oferirea acestuia lui Hristos si, prin El, tuturor celor care Il iubesc; si cautarea centrului nostru cel mai launtric si actualizarea lui de fiecare data cand ne gandim la un lucru, deci practic in mod neintrerupt. Sfantul Marcu Ascetul descrie aceasta operatiune in modul urmator: Acest templu (care este identic cu noi insine) are un loc in partea dinauntru a catapetesmei. Acolo a intrat Hristos pentru noi ca Inaintemergator, locuind in noi de la Botez, afara numai «daca nu suntem crestini netrebnici» (II Cor. 13, 5). Acest loc este incaperea cea mai dinauntru, cea mai ascunsa si cea mai curata a inimii; daca ea nu se deschide prin Dumnezeu si prin nadejdea rationala a mintii, nu-L putem cunoaste in chip sigur pe Cel ce locuieste in ea si nu putem sti daca jertfele gandurilor (reprezentarilor) noastre au fost primite sau nu. Caci asa cum la inceput, in vremea lui Israel, focul mistuia jertfele, tot asa se intampla si acum. Deschizandu-se inima credincioasa prin nadejdea mai sus amintita, Arhiereul ceresc primeste gandurile intai-nascute ale mintii noastre si le mistuie in focul cel sfant despre care a spus: «Foc sfant am venit sa arunc si cat as vrea sa fie inca de pe acum aprins» (Luca 12, 49). Iar prin ganduri intai-nascute a numit pe cele care nu apar la a doua cugetare a inimii, ci sunt aduse indata, de la prima aruncare si rasarire in inima, lui Hristos6.A aduce ofranda reprezentarea fiecarui lucru sau persoane, pe care o privim sau la care ne gandim, inseamna a-I multumi lui Dumnezeu pentru acest lucru sau aceasta persoana sau a-L preamari si a-I cere ajutorul Sau pentru a infaptui slujirea ceruta de la noi.Parintii au numit acest act rugaciune sau chiar liturghie. Aceasta liturghie poate deveni neincetata. Astfel ne putem obisnui sa facem din fiecare gand, din fiecare intalnire ocazia unei rugaciuni neincetate. Aceasta intalnire cu lucrurile si fiintele este o cale de a ajunge la o stare de rugaciune si chiar de liturghie personala neincetata, unita cu rugaciunea continua a lui Hristos Arhiereul nostru, Care a sfintit toate si vrea sa sfinteasca toate neincetat prin noi, primind jertfele noastre si oferindu-le Tatalui impreuna cu propria Sa jertfa. Şi aceasta forma de rugaciune are un efect curatitor pentru iubirea care se afla in ea. Rugaciunea este curatia mintii, spune un cuvant al Sfantului Grigorie de Nazianz, reluat de Sfantul Isaac Sirul7.Pentru Sfantul Chiril al Alexandriei, nimeni nu se poate mantui altfel decat prin actul oferirii sale lui Dumnezeu intr-o daruire de sine integrala. Dar nimeni nu se poate oferi ca jertfa curata altfel decat prin unirea cu Hristos, Care Se ofera neincetat pentru noi ca jertfa curata si totala Tatalui. De la Hristos am luat si noi puterea de a ne curati si de a ne darui, unindu-ne cu El intr-un unic act de jertfa. Aceasta este tema unica a lucrarii Sfantului Chiril: Inchinarea in Duh si in Adevar8. Cel care se ofera pe sine lui Dumnezeu se daruieste cu toate gandurile si cu toate faptele sale. El traieste cu totul in Dumnezeu.Accentul pe care Sfantul Chiril il pune in primul rand pe oferirea propriei persoane nu este lipsit de importanta. Noi nu ne putem curati privirea, deci imaginile lucrurilor si persoanelor si relatiile noastre cu ele, daca nu ne curatim propria noastra persoana. Nu-I putem darui lui Dumnezeu lucrurile noastre daca nu ne daruim pe noi insine. Este un lucru de prima importanta ca in tot ceea ce facem sa ne vedem pe noi insine cu referire la Dumnezeu, sa fim mereu constienti de aceasta dimensiune profunda si tainica a persoanei noastre. Şi aici ne vine in ajutor Dumnezeu Insusi venind aproape de noi, asumandu-Şi umanitatea si daruind-o Tatalui.Trebuie sa avem respect si reverenta fata de noi insine pentru a avea respect si reverenta fata de lucruri si semeni ca fata de niste creaturi pline de taina si adancul lui Dumnezeu. Dumnezeu Insusi ne-a inlesnit aceasta, asumandu-Şi umanitatea noastra in chiar ipostasul Sau, intrand in comuniune cu noi si impartasindu-ne infinitatea Sa.Dar daca trebuie sa-I oferim lui Hristos gandul fiecarui lucru si chiar persoana noastra, este firesc sa-I oferim si relatiile noastre cu ceilalti. Iar aceasta are din nou o mare importanta nu numai pentru curatirea noastra, ci si pentru ameliorarea raporturilor noastre cu ceilalti. Este mare lucru sa nu gandesti nimic rau cu privire la ceilalti. Asta inseamna sa te gandesti la celalalt si sa comunici cu el intotdeauna cu iubire si intelegere pentru defectele sale care nu-i definesc fiinta, cu un sentiment de iertare, cu sentimentul de a comunica cu o taina. Faptul ca cineva a comis o greseala fata de mine sau fata de un altul, nu trebuie sa scada in ochii mei valoarea si sensul incomensurabil al misterului sau, acest dar inepuizabil pentru mine, acest dar absolut superior fata de lucruri, dat fiind ca celalalt reprezinta in intalnirea sa cu mine o rezerva infinita de mister. Sfantul Isaac spune: Nu cauta sa faci deosebire intre cel vrednic si cel nevrednic, ci toti oamenii sa fie pentru tine deopotriva in bunatatea ta. Caci in acest fel ii vei putea atrage spre bine pe cei nevrednici. Domnul insusi a stat la masa cu vamesii si cu desfranatele si nu i-a deosebit pe cei nevrednici pentru ca in felul acesta sa-i atraga pe toti la frica de Dumnezeu si prin cele trupesti sa-i apropie de cele duhovnicesti9.note1 Tou Isaak tou Syrou tà eurethén ta pánta, Athena, 1895, Cuv. 29, p. l23 = Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevointe, Filocalia romaneasca (=FR)X, 1981, pp. 157-1582 Ibid. Cuv. 23, p. l02 si Cuv. 23, p. 98 = FR X, pp. 135, 1313 Ibid. Cuv. 23, p. 95=FR X, p. 1284 Ibid. Cuv. 23, p. 96aFR X, p. 129 5 Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste III, 42-43=FR X, 1946, p. 856 Sfantul Marcu Ascetul, Despre Botez, FR I, 1946, pp. 282-283 7 Op. cit., Cuv. 32, p. l40=FR X, p. 179 8 PG 68=PSB 38, 1991 9 Ibid., Cuv. 23, p. 99=FR X, p. 432(* Preluare de pe www.ziarullumina.ro)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 538

Id: 28575

Data: Feb 21, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).