S-au implinit 114 ani de la nasterea marelui duhovnic Paisie Olaru

Slujbe de pomenire au fost oficiate la biserica din Stroieşti, localitatea natală a părintelui Paisie Olaru, precum şi la biserica din Albeşti.

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a născut la data de 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la părinţi. Tatăl său, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Din botez a primit numele de Petru. În anul 1921 a intrat în viaţa monahală la Schitul Cozancea din apropiere, luând la călugărie numele de 'Paisie'. În anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar în anul l947, preot, fiind pentru puţin timp egumen la schitul de metanie. În toamna aceluiaşi an se retrage la Mănăstirea Sihăstria, devenind duhovnic al întregii obşti, până la sfârşitul vieţii sale. Între anii 1972-1985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani a locuit în chilia sa de la Sihăstria, fiind bolnav, până s-a mutat la Domnul, în noaptea de 18 octombrie 1990. Deşi părintele Paisie nu a fost un om al cuvântului scris, de la el au rămas o serie de ziceri, cuvinte, scrisori, care au fost publicate în mai multe volume de sine stătătoare sau în reviste ca: „Părintele Paisie Duhovnicul - volum de ziceri, apoftegme şi relatări”, „Părintele Paisie de la Sihla” sau „Viaţa îmbunătăţită a unor monahi necunoscuţi nouă”.

sursa: radiorenasterea.ro

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).