Sa invatam sa imitam pe Sfantul Ierarh Nicolae

Credinciosii prezenti ieri in Biserica "Sfantul Gheorghe Nou" din Protoieria III Capitala s-au putut inchina moastelor Sfantului Ierarh Nicolae, precum si moastelor Sfantului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, aduse de la Biserica "Postelnicu Fir" din Craiova. Sfanta Liturghie a fost savarsita de Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, informeaza "Ziarul Lumina".In cadrul Sfintei Liturghii, PS Varlaam Ploiesteanul a talcuit pericopa evanghelica in care se reproduce un fragment din Predica de pe munte rostita de Domnul nostru Iisus Hristos, "un adevarat program duhovnicesc prescris de Mantuitorul": "Evanghelia aceasta a fost fixata sa se citeasca in ziua pomenirii Sfantului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pentru ca el este unul dintre nenumaratii crestini care au urmat in viata lor programul duhovnicesc prescris de Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Predica de pe munte". De asemenea, Preasfintia Sa a talcuit troparul sfantului, aratand ca "viata Sfantului Ierarh Nicolae, ocrotitorul acestei biserici, ramane pentru fiecare dintre noi, crestinii, un model ideal de urmat in viata noastra, pentru ca vedem ca el a lucrat foarte multe virtuti, pentru care a castigat, cu adevarat, Imparatia cerurilor". In incheiere, PS Varlaam Ploiesteanul a indemnat credinciosii sa devina ucenici si imitatori ai Arhiepiscopului Mirelor Lichiei: "Trebuie sa invatam sa imitam pe Sfantul Ierarh Nicolae, sa fim generosi, sa fim milostivi, sa fim intelegatori cu acesti oameni, sa-i iubim si sa-i inconjuram cu dragostea noastra, asa cum a facut Sfantul Ierarh Nicolae acum aproape 1.700 de ani cu cei saraci, cu cei nevoiasi, cu cei aflati in suferinta din eparhia pe care a pastorit-o pana in jurul anilor 340-341, cand s-a mutat la viata vesnica"."O sarbatoare a sfintilor milostivi"Parintele Emil Nedelea Caramizaru, parohul Bisericii "Sfantul Gheorghe Nou" din Capitala, ne-a vorbit despre sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae din acest an, descriind-o drept "o sarbatoare a sfintilor milostivi": "Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, am adus aici, in inima Capitalei, la kilometrul 0, alaturi de mana dreapta a Sfantului Ierarh Nicolae, mana dreapta a Sfantului Ierarh Ioan cel Milostiv, de la Biserica "Postelnicu Fir" din Craiova, acolo unde a fost asezata de unul dintre boierii cetatii Baniei cu peste 200 de ani in urma. Am adus racla cu mana dreapta a unui mare ierarh al Bisericii, cum este Sfantul Ioan cel Milostiv, vietuitor in veacurile mai tarzii decat Sfantul Nicolae, dar care a folosit pilda Sfantului Nicolae in viata sa si a fost tot un mare daruitor. De aceea, consideram ca este astazi, pentru parohia si biserica noastra, o sarbatoare a sfintilor milostivi, care "si-au dat mainile" binecuvantatoare si milostive aici, la kilometrul 0 al Romaniei, si ne bucuram pentru aceasta si se bucura si credinciosii alaturi de noi".Cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, racla cu mana dreapta a Sfantului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, a fost adusa la Bucuresti de parintele Grigore Vulcanescu, parohul Bisericii "Postelnicu Fir" din Craiova. Raclele cu moastele celor doi sfinti ierarhi au fost scoase in procesiune si depuse pe un baldachin amenajat in fata Bisericii "Sfantul Gheorghe Nou" din Bucuresti miercuri, 5 decembrie, si vor ramane spre inchinarea credinciosilor pana astazi, 7 decembrie.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 695

Id: 26595

Data: Dec 7, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).