Sa privim des in ochii icoanei, de acolo nimeni nu ne sterge
]]>Cea mai mare încercare a creştinului de azi este să nu‑şi uite identitatea. Într‑o societate încărcată de rănile adânci ale deznădejdii şi nepăsării, cei mai mulţi dintre fraţii noştri au consfinţit „să‑şi trimită copiii în clase cu icoane”. Au dorit cu tot dinadinsul să nu piardă din inimă şi din minte podoaba numelui Preasfintei Treimi. Despre credinţă, nădejde şi dragostea faţă de Dumnezeu în Biserică, Familie şi Școală am vorbit cu preotul Mihalache Tudorică, slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae”-Ungureni din Craiova, membru emerit al Uniunii Scriitorilor. Părinte Mihalache Tudorică, din punct de vedere creştin, care credeţi că este cea mai relevantă, cea mai actuală definiţie a familiei? Trăim vremuri tulburi. Vremuri în care, iată, se mai plăteşte încă cu viaţa dreptul la viaţă în Hristos, la existenţă în numele Domnului şi Mântuitorului. Uimit de puţina minte a lumii, nu mă pot întoarce cu ochii de la realităţile veacului prin care păşim, mirându‑mă de ceea ce ni se întâmplă acum, când omul vrea să fie singur de tot, când, pare‑se, nu‑i mai ajunge vremea, nu‑şi mai ajunge lui însuşi. Singurătatea aceasta fără Dumnezeu va usca rădăcinile omului şi‑l va face să‑şi piardă grav memoria, încheind repede şi fără drept nasturii hainei creştine care l‑a împodobit şi l‑a păstrat limpede şi viu. Dar, ca să mă întorc la cuvintele gurii frăţiei voastre, cred cu putere că familia creştină este pentru fiecare dintre noi iubirea lui Dumnezeu cea mai înaltă şi începutul în lume al omului mic cu ochii la cer şi cu mâna la frunte. Familia creştină este coborârea icoanei în sufletul bărbatului şi femeii sale, care îşi sfinţesc pereţii cu agheasmă şi viaţa cu prunci. Familia este prima ţară a copilului, pe la marginea căreia cântă îngerii şi zâmbetul copilului când doarme, că atunci, se zice, îl leagănă Maica Domnului. Ea este fagurul în care Părintele şi‑a pus nădejdea şi grija, iubirea şi gândul. Familia este frumoasa mea grădină, grădina mea veche, când se făcea cruce peste pâine şi când, ca într‑o cină de taină, ne adunam împrejurul mesei în patru colţuri şi când toate icoanele ne priveau din pereţi. În acest fagur făcusem loc şi lui Dumnezeu, care Îşi pusese peste noi dreapta Sa, aşteptând să ne ridicăm frumos în ochii noştri şi în ochii Lui. Acum, în zilele noastre, când văd ceea ce ni se întâmplă, nu mai ştiu ce să mă mai fac cu noi şi într‑un anume fel, cuprins de teamă, nici eu nu ştiu ce să mai fac cu mine. Plâng de tristeţe la poarta Domnului şi de teamă la inima lumii. Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
Download: Click for download attached file: Sa privim des in ochii icoanei, de acolo nimeni nu ne sterge

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jun 26, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei