Sa traim cu bucurie credinta si identitatea ortodoxa

]]>De curând am avut bucuria de a fi printre românii ortodocși din Viena, unde preoți dăruiți de Dumnezeu cu mult har și cu neîntrecut spirit gospodăresc împreună cu vrednici enoriași au reușit să cumpere un loc și să zidească acolo o adevărată bijuterie - locaș de închinare pentru românii care viețuiesc în această zonă a Austriei. Despre începuturile misiunii ortodoxe la Viena, despre viața comunității și despre tradițiile ortodoxe românești trăite departe de casă am stat de vorbă cu părintele Nicolae Dura, parohul comunității românești din Viena. Preacucernice părinte Nicolae Dura, vă rog la începutul dialogului nostru să ne relatați câte ceva despre începuturile misiunii ortodoxe românești la Viena, precum și ale slujirii sfinției voastre aici. Prima capelă a comunității românilor de aici a fost închiriată în 1906, cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. În 1975, exact în urmă cu 40 de ani, începeam studiile la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. Cine ar fi crezut pe atunci că în anul 1993 voi ajunge preotul paroh al comunității ortodoxe române din Viena? De atunci și până în prezent m-am străduit să slujesc, potrivit vocației preoțești, pentru hrănirea spirituală a fraților care trăiesc departe de țară și să reprezint Biserica de acasă, într-o lume în care Ortodoxia este o „turmă mică”. Au fost reluate inițiativele pentru dobândirea unui teren și construirea unui locaș de închinare care să aparțină comunității românești din capitala austriacă. Astfel, biserica cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”, zidită și pictată între 2002 și 2009, situată la adresa Simmeringer Hauptstr. 161, din sectorul 11 al Vienei, a fost sfințită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, în ziua de 14 iunie 2009. Un moment solemn și emoționant pentru noi, românii de aici. Astfel de sărbători îți dau putere, nădejde și multă bucurie. Cu această bucurie în suflet m-am preocupat întotdeauna de îmbinarea armonioasă dintre Altar și slujirea pastorală, dintre amvon și munca intelectuală, dintre școală și Biserică, dintre studiul teologic și viața reală a credincioșilor noștri de azi. Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Download: Click for download attached file: Sa traim cu bucurie credinta si identitatea ortodoxa

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 428

Id: 52398

Data: Jun 3, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).