Samanta cuvantului lui Dumnezeu trebuie sa rodeasca in sufletele tinerilor

Noul an şcolar 2014-2015 al copiilor de la Grădiniţa „Episcop Melchisedec“ şi de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman a debutat în prima zi a acestei săptămâni printr-o slujbă de Te Deum. După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, evenimentul s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a reprezentanţilor autorităţilor locale şi a celor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ. Părintele profesor Gheorghe Smerea, directorul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“, a menţionat că Şcoala e altarul cunoaşterii „prin care toţi avem posibilitatea să punem în fapt aptitudinile creatoare pe care le avem în noi“, apoi a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru grija părintească şi sprijinul material şi moral pe care l-a dăruit până în prezent. În continuare, prof. Mihai Giosanu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, a vorbit despre semnificaţia teologică a conţinutului slujbei săvârşite cu prilejul începutului de an şcolar. În acelaşi timp, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre rolul pedagogului în formarea tinerilor şi despre responsabilitatea Şcolii şi Bisericii în procesul educaţional al tinerei generaţii. „Ne-am rugat pentru ca elevii să primească harul înţelepciunii şi înţelegerii, pentru asimilarea cunoştinţelor care să-i formeze pentru societate. Sămânţa cuvântului lui Dumnezeu trebuie să rodească în sufletele tinerilor, iar darurile Duhului Sfânt să devină în ei izvor de lumină pentru societatea românească de mâine“, a explicat PS Ioachim Băcăuanul. La final, cei 50 de beneficiari ai Centrului de zi pentru copii din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman au primit din partea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul câte un ghiozdan cu rechizite.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 465

Id: 44139

Data: Sep 18, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).