|
|
Sambata a fost inmormantat Florin Zamfirescu, directorul editorial al Ziarului Lumina
|
Sambata, 30 ianuarie, insotit de dangatul clopotelor si de lacrimile celor care l-au cunoscut si apreciat, directorul editorial al publicatiilor Lumina, Florin Zamfirescu, a fost condus pe ultimul drum. I-au fost alaturi familia, fostii colegi de breasla de la Opinia studenteasca si Monitorul de Iasi, prieteni din randul clerului, din lumea medicala, politica, administrativa, precum si jurnalistii pe care i-a format, in diferite redactii, de-a lungul anilor, informeaza cotidianul Ziarul Lumina.Slujba de inmormantare a avut loc la Biserica Sf. Nicolae - Copou din Iasi si a fost oficiata de Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si de PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, inconjurati de un sobor de 16 preoti si diaconi. La sfarsitul slujbei, PS Varlaam Ploiesteanul a citit mesajul de condoleante adresat de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, familiei regretatului jurnalist Florin Zamfirescu, in care s-a evocat bogata experienta gazetareasca a celui aflat de cinci ani in slujba Ziarului Lumina. A urmat discursul primarului Iasului, Gheorghe Nichita, care a facut un apel la unitate si la omenie, avand in vedere ca toti suntem trecatori in aceasta lume. Astazi (n.r. sambata) suntem aici cutremurati la capataiul lui Florin Zamfirescu pentru ca a lasat in urma multe lucruri, o familie, prieteni, idei, meditatii, apropiere de Biserica. Mesajul pentru noi toti in acest moment este ca toate, la un moment dat, au un sfarsit, nu luam nimic cu noi, ca trebuie sa fim mai buni, ca trebuie sa fim mai apropiati, ca trebuie sa lasam la o parte ura si ca trebuie sa fim oameni, a spus primarul Nichita.Rand pe rand, fostii colegi si prieteni din breasla au rostit cuvinte calde, au evocat amintiri dragi, conturand profilul de exceptie al celui care a fost unul dintre marii gazetari ai presei moderne romanesti.Prof. univ. dr. Daniel Condurache, unul dintre cei mai apropiati prieteni: Florin era cel mai talentat, avea un har special pentru meserie si facea totul cu gandul catre oameni. Odata cu disparitia lui Florin, moare un model de jurnalist, in care valorile etice si morale erau asezate deasupra consumerismului care ne cotropeste.Andi Lazescu, un bun prieten din perioada studentiei: Florin Zamfirescu facea totul cu o extraordinara pasiune. Am vazut putini oameni cu atata har, forta si atentie speciala asupra detaliului, cu care sa-si puna amprenta pe proiectele din care facea parte.IPS Mitropolit Teofan a amintit, in cuvantul pe care l-a rostit celor prezenti, de ultima intalnire, din luna decembrie a anului trecut, pe care a avut-o cu Florin Zamfirescu. Am stat de vorba despre misiunea Bisericii. Ne-am despartit si am ramas o clipa cu parintele consilier Constantin Sturzu, caruia i-am spus: «Ma simt odihnit dupa discutia pe care am avut-o cu Florin». S-au amintit aici cateva calitati ale domnului Florin Zamfirescu. Toate acestea au avut o capacitate de a oferi celuilalt un strop de odihna sufleteasca. Avea o capacitate de a recepta, analiza, primi si asuma parerile celorlalti. Discutand cu domnia sa, mi-am dat seama ca are forta de a fi atent la parerea celuilalt, de a nu incerca pe orice cale sa-si impuna punctul de vedere. Aceasta este dovada unei libertati launtrice, care poate constitui izvor de odihna. Florin Zamfirescu si-a descoperit in ultimii cinci ani vocatia de misionar, prin faptul ca a dus duhul Bisericii in lume. A avut aceasta capacitate fara sa se desparta de lume. Domnul Florin Zamfirescu a ales in ultimii cinci ani de zile sa lucreze in misiunea pe care o simtea ca apartine sufletului sau, a remarcat IPS Teofan.Ultimul omagiu a apartinut parintelui Constantin Sturzu, consilier in cadrul Sectorului cultural si comunicatii media al Arhiepiscopiei Iasilor: Gestul pe care l-a facut Florin, cand l-am vazut ultima data, imi da multa speranta. Inainte de a iesi din salonul de spital, Florin m-a rugat sa ii dau mai aproape cartea de rugaciuni care era pe pervazul geamului, pentru a se pregati de spovedanie. Acest gand imi da speranta ca sufletul lui se va odihni in ceata dreptilor, iar, pe de alta parte, arata care era starea sufletului crestinului Florin Zamfirescu. (Constantin CIOFU)In ultimii doi ani din viata marelui Florin Zamfirescu, am avut privilegiul de a imparti acelasi birou cu el. A fost un dar poate nemeritat pentru mine, dar o sansa imensa oferita de generosul om de presa, fapt pentru care mi-e extrem de greu sa scriu despre el la timpul trecut. De asemenea, in amintirea domnului Florin Zamfirescu nu sunt suficiente acest text si aceste doua pagini In memoriam ale Luminii, tiparite intr-un tiraj de cateva zeci de mii de exemplare, pentru care a lucrat un colectiv redactional si tipografic inimos si plin de recunostinta. Dimpotriva, e foarte putin. De aceea, aprecierile noastre pentru domnul Florin Zamfirescu, ale celor care l-au cunoscut le vom purta in inimile si cugetele noastre oriunde pe pamant si vom vorbi mereu despre realizarile sale, suma pe care nu o poate cuantifica nici o unitate de masura terestra.A fost pulsul Opiniei studentesti, ochiul limpede al Monitorului, verticalitatea Obiectivului, actorul principal de pe scena Lumii ieseanului si stralucirea Luminii.Am fost un martor privilegiat, cred ca nu singurul, la o afirmatie a domnului jurnalist Florin Zamfirescu, afirmatie sora cu eternitatea: Cea mai tare stire din istorie a fost Invierea lui Iisus Hristos, pentru ca a marcat cel mai mult evolutia omenirii. Avand dumnealui aceasta coordonata, sunt indreptatit a crede ca Dumnezeu i-a apreciat gandul bun din stirea cea tare (verificata si obiectiva) si-l va numara printre casnicii Sai. Caci, nu-i asa?, in orice cetate avem nevoie de presa de calitate!PS: Orice text de opinie scris de subsemnatul, atat la Lumea ieseanului, cat si la Ziarul Lumina, a fost citit si amprentat de domnul Florin Zamfirescu inainte de a fi publicat. De aceea, domnule Forin Zamfirescu, daca acum am scris ceva gresit dandu-i drumul la tipar fara sa va uitati in prealabil pe text, va rog sa ma iertati! (Lucian Apopei)
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Feb 1, 2010 |
Articole similare
Duminica 31 ianuarie 2010, a fost lansata, cu binecuvantarea Preasfințitului Parinte Siluan, Foaia de invațatura, cateheza și informare a Episcopiei OrtodoxeRomane a Italiei, cu titlul: 'Merinde pentru suflet'. Foaia care apare pentru inceput cu o frecvența lunara, iși propune sa fie un .....
Data: Feb 1, 2010
|
Fericirea Perpetua. Astfel ar putea fi rezumata calea vietii celor doua mucenite cu nume predestinat, Perpetua si Felicitas, care au trait in vremea imparatului Septimiu Sever. Vibia Perpetua a scris, cat timp a fost intemnitata, un jurnal cu toate cele ce li s-au intamplat ei si mucenicilor .....
Data: Feb 1, 2010
|
Sfintii Trei Ierarhi, adica Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur, traitori in veacurile al IV-lea -al V-lea, sunt sarbatoriti la 30 ianuarie incepand din secolul al XI-lea. Un congres al profesorilor de teologie ortodoxa (Atena, 29 noiembrie-6 decembrie 1936) a hotarat ca .....
Data: Feb 1, 2010
|
Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si a Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Preasfintitul Varlaaam Ploiesteanul, Epicop-Vicar Patriarhal, a savarsit ieri, 31 ianuarie, Sfanta .....
Data: Feb 1, 2010
|
La Liceul Romanesc Nicolae Balcescu din Giula, in data de 30 ianuarie a.c., a avut loc o manifestare speciala care se organizeaza in fiecare an si este dedicata elevilor de clasa a 12-a, care in scurta vreme vor deveni o noua generatie de absolventi ai acestei institutii de invatamant .....
Data: Feb 1, 2010
|
Studentii si profesorii Facultatii de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae din Iasi i-au cinstit sambata, 30 ianuarie 2010, pe Sfintii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, informeaza cotidianul Ziarul Lumina'. La Catedrala mitropolitana din Iasi slujba Sfintei .....
Data: Feb 1, 2010
|
Random Links
In bisericile ortodoxe s-a savarsit, in aceasta seara, miercuri, 4 martie a.c., a treia parte a slujbei Canonului cel Mare, al Sfantului Andrei Criteanul, in cadrul slujbei Pavecernitei Mari. Aceasta slujba, specifica Postului Sfintelor Pasti, se savarseste in primele patru zile ale saptamanii .....
Data: Mar 4, 2009
|
Simpozionul international cu tema Dumnezeu Tatal si viata Sfintei Treimi s-a deschis ieri, 15 octombrie, dupa cum ne informeaza cotidianul Ziarul Lumina. Organizat cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in perioada 15-17 octombrie 2009, in Sala Conventus din Palatul .....
Data: Oct 16, 2009
|
Sfantul Clement a fost roman si a invatat credinta crestina de la Sfantul Apostol Petru. A fost hirotonit episcop, fiind al treilea episcop al Romei dupa Lin si Anaclet. Sfantul Clement este autorul Asezamintelor Sfintilor Apostoli si a unei Epistole adresata corintenilor. Din porunca .....
Data: Nov 24, 2009
|
In Ajunul Praznicului Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintitul Parinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, impreuna cu vietuitori de la Centrul Eparhial si cu alti preoti si credinciosi din Giula si imprejurimi au colindat familii ortodoxe de romani din .....
Data: Dec 25, 2010
|
In duminica a VI-a dupa Pasti, astazi 29 mai, a fost sfintit Centrul pentru persoane varstnice Sfantul Ierarh Spiridon din Galati, informeaza TRINITAS TV. Cei 120 de batrani care locuiesc in prezent aici au participat, de dimineata, la tarnosirea bisericii din curtea Caminului si la Sfanta .....
Data: May 29, 2011
|
|
|