Sambata lui Lazar - ultima zi din Postul Mare in care se fac pomeniri pentru cei adormiti
]]>Sâmbăta care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este ultima zi din Postul Sfintelor Paşti în care se mai fac pomeniri de obşte pentru cei adormiţi. Pomenirile vor fi reluate, potrivit rânduielii obişnuite, după Săptămâna Luminată. „Sărbătoarea Floriilor este pregătită de sâmbăta lui Lazăr, zi în care Mântuitorul Iisus Hristos îl învie pe Lazăr, arătând biruinţa Sa asupra morţii ca o prefaţă a biruinţei asupra morţii pe care o face cu Învierea, în Duminica Învierii. Săptămâna Patimilor este una deosebită în care nu mai sunt pomeniţi cei adormiţi, cu atât mai mult în Săptămâna Luminată, când chiar şi slujbele speciale făcute pentru cei morţi, în caz de înmormântare, se fac prin adăugarea canonului pascal, deci fiind o rânduială specială pentru această perioadă. Nu pentru că nu am putea să îi pomenim pe cei morţi, dar culminând pregătirea aceasta cu sâmbăta lui Lazăr, ne rugăm pentru cei morţi pentru că şi ei vor învia la a doua venire a lui Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Cei trecuţi la cele veşnice sunt pomeniţi în mod special în două sâmbete de peste an: cea dinaintea Duminicii „Înfricoşătoarei Judecăţi” şi sâmbăta dinaintea Duminicii „Pogorârii Duhului Sfânt”, numită şi Sâmbăta Rusaliilor sau Moşii de Vară. Cultul morţilor este fundamentat pe învierea lui Hristos care s-a făcut, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, "începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor (I Cor. 15) şi tot el ne îndeamnă "despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El." (I Tes. cap. IV). Astfel, prin pomenirea înaintaşilor în această zi, Biserica îşi exprimă speranţa răspunsului bun pe care îl vor primi la Judecata de Apoi toţi oamenii înviaţi întru nădejdea Împărăţiei cerurilor.
Download: Click for download attached file: Sambata lui Lazar - ultima zi din Postul Mare in care se fac pomeniri pentru cei adormiti

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Apr 2, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: no-links
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei