Sarbatoare duhovniceasca in Parohia Harsu din Craiova

Numerosi credinciosi au fost prezenti astazi, 10 februarie 2012, in ziua sarbatoririi Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie, la hramul Bisericii Harsu din Craiova. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de Inaltpreasfințitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, informeaza Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei.In cuvantul de invatatura rostit, Mitropolitul Olteniei a prezentat viata si jertfa muceniceasca a Sfantului Hralambie, subliniind harul vindecator al acestuia: Sfantul Haralambie este cunoscut ca ocrotitor al oamenilor impotruva unei boli cumplite, ciuma. Şi daca Sfantul este ocrotitor impotriva unei asemenea suferinte, de buna seama ca este vindecator si al bolilor sufletesti. Ca atare, daca noi il chemam cu credinta si inima curata sa ne izbaveasca de boli, suferinte si de tot ceea ce este rau in aceasta lume, cu siguranta ca El ne va apara si ocroti, daruindu-ne vindecarea prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos .Biserica Harsu din Craiova este cunoscuta dupa numele ctitorului ei, care a ridicat-o in perioada 1802-1806. Intr-un document din anul 1815, biserica apare inscrisa sub numele ot oborul targului de afara. In cei peste 200 de ani de existenta, sfantul locas a suferit mai multe reparatii si renovari, ultima fiind incheiata in 2008, la 7 septembrie, cand biserica a fost resfintita de Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Irineu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 568

Id: 19869

Data: Feb 10, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).