Sarbatoare in Arhiepiscopia Ramnicului

]]>În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Daniel și Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropoliți în cadrul Patriarhiei Georgiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, după cum aflăm de pe eparhiaargesului.ro Mitropolit al Țării Românești, autor al unor faimoase Didahii, care reprezintă o colecție de predici folosite la marile sărbători de peste an, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi, fiind cel care a înființat prima bibliotecă publică în București, în secolul al XVIII-lea. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.

Download: Click for download attached file: Sarbatoare in Arhiepiscopia Ramnicului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 466

Id: 56411

Data: Sep 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).