Sarbatoare in ctitoria familiei Inculet din Barnova

Ziua martiriului Sfântului Ioan Botezătorul a fost marcată în mod deosebit de enoriaşii Parohiei Bârnova din Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi. Programul manifestărilor dedicate acestei sărbători a început miercuri, 27 august 2014, când a avut loc procesiune. Aceasta a pornit de la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" spre Biserica "Sfântul Toma" din cimitirul comunei Bârnova. Pe parcursul acestui pelerinaj, iniţiat de părintele paroh Adrian Albet, s-a citit Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi s-au rostit ectenii. În ajunul sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, credincioşii şi-au îndreptat din nou paşii spre sfânta biserică pentru a participa la slujba Vecerniei unită cu Litia. Predica de la finalul slujbei a fost rostită de pr. Paul Rusu, cadru didactic la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi. "Prin prezenţa noastră la acest ceas de rugăciune, aducem mulţumire lui Dumnezeu. Întâi de toate, Dumnezeu ne-a dat sănătate şi înţelepciune ca să ştim pe ce cărare să mergem. Cărarea pe care a mers Sfântul Ioan Botezătorul este cea a pocăinţei, a suferinţei, a răbdării şi a încrederii. Am conturat prin aceste cuvinte un portret al creştinului. Această cărare trebuie păşită cu multă încredere în Dumnezeu, aşa cum a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan l-a mărturisit pe Dumnezeu prin cuvânt şi faptă", a spus pr. Paul Rusu. Părintele paroh Adrian Albet a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţă, remarcând că hramul locaşului de închinăciune apropie "în mod special" comunitatea de biserică. La final, cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit litie, iar la ieşirea din sfântul locaş au fost pregătite pachete cu alimente şi câte un pahar cu vin.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 551

Id: 43590

Data: Aug 29, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).