Sarbatoare in parohia braileana Sfinții Apostoli Petru și Pavel

În Duminica a II-a dupa Pogorârea Sfântului Duh, în care Biserica Ortodoxa Româna cinstește soborul tuturor sfinților români, credincioșii parohiei ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Braila s-au aflat în zi de sarbatoare, ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.La înjumatațirea postului Sfinților Apostoli, Sfânta Liturghie a fost savârșita în parohia care-i are ca ocrotitori în urbea braileana, de catre Înaltpreasfințitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.La slujba au participat numeroși credincioși din parohie și nu numai, între care și profesori și oameni de cultura ai municipiului Braila.În cadrul Sfintei Liturghii, tânarul diacon Constantin Liviu Chifor a primit hirotonia întru preot.La momentul liturgic cuvenit au fost rostite rugaciuni de mulțumire, iar în finalul Sfintei Liturghii, ierarul locului a oficiat slujba parastasului pentru ctitori.Biserica veche a parohiei ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Braila a fost construita între anii 1835-1836, pe locul daruit de ”cinstitul maghistrat al orașului”, ctitori fiind Petre Buiangiu și Petcuța, soția lui. Slujba de sfințire a fost oficiata de PS Chesarie al Buzaului, în anul 1836.Datorita faptului ca a început sa se ruineze, biserica a fost demolata în anul 1869.În anul 1872 este pusa piatra de temelie la noua biserica prin stradania Petcuței Buiangiu, care la momentul respectiv era vaduva.Datorita proiectului grandios și lipsurilor materiale, construcția noii biserici se executa eșalonat, între anii 1872 - 1936, cu fonduri provenite în cea mai mare parte din donații particulare și colecte publice, dar și cu sprijinul primariei Braila.În urma cutremurului din anul 1940 au fost necesare ample lucrari de consolidare a temeliei și a celor doua turle, executate între anii 1956 - 1959.În prezent, în curtea bisericii ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” se afla și sediul Protoieriei Braila.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 499

Id: 41803

Data: Jun 23, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).