Sarbatoare in parohia Breazu, comuna Rediu

Sâmbătă, 8 septembrie, cu ocazia prăznuirii marii sărbători închinate Naşterii Maicii Domnului, enoriaşii parohiei Breazu din comuna Rediu, Protopopiatul Iaşi 1, au sărbătorit hramul bisericii.

Programul liturgic dedicat hramului a început vineri, în ajunul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, când, începând cu ora 16:00, a fost săvârşită slujba Aghezmei prin care s-a sfinţit şi binecuvântat temelia viitoarei case de prăznuire închinate Maicii Domnului Prodromiţa, care, prin grija pr. paroh Gabriel Coroamă, a fost şi racordată la reţeaua de apă-canal. Programul a continuat cu săvârşirea slujbei Vecerniei Mari unită cu Litia, la care a participat un sobor format din şapte preoţi şi un diacon, printre care pr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, pr. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, şi pr. Bogdan Racu, referent al Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, care a ţinut şi cuvântul de învăţătură la sfârşitul slujbei. După ce credincioşii au fost miruiţi şi au primit litia sfinţită, pr. paroh Gabriel Coroamă a mulţumit tuturor credincioşilor prezenţi, părinţilor slujitori şi autorităţilor locale.

Programul liturgic din ziua hramului a debutat cu săvârşirea Utreniei, după care a urmat acatistul Bunei Vestiri, slujba Sfintei Liturghii şi pomenirile pentru cei adormiţi. Alături de pr. paroh Gabriel Coroamă au mai slujit ierom. Irineu Lichi, slujitor la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi, şi pr. Constantin Simiraş, profesor la Seminarul Teologic din Iaşi. La finalul slujbei, în semn de preţuire şi prin grija pr. paroh, au fost oferite tuturor credincioşilor prezenţi câte un corn şi un pahar cu vin.

Credincioşii care doresc să ajute la ridicarea casei de prăznuire şi a casei parohiale aparţinând bisericii din Breazu o pot face prin donarea unei sume de bani în contul RO 07 BRDE 240S V837 7290 2400, deschis la BRD.


sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Sep 11, 2012
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei