Sarbatoare in Parohia buzoiana Sarulesti

]]>Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului a fost sărbătorit, vineri, 21 noiembrie 2014, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“, din Parohia buzoiană Săruleşti, de un mare număr de credincioşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic misionar al eparhiei, a precizat Dragoş Olteanu. „Orice sărbătoare închinată Maicii Domnului este prilej de bucurie duhovnicească, de meditaţie, prilej de a înnoi hotărârea noastră interioară pentru a merge pe drumul cel bun, ca fii ai lui Dumnezeu, înfiaţi prin jertfa Fiului Său, a Mântuitorului Iisus Hristos. Să o cinstim pe Maica Domnului nu doar rostind rugăciunile către ea, care sunt foarte importante, ci mai ales împlinind ceea ce ne-a îndemnat să facem, adică să ascultăm de Fiul ei. Atunci când nu ascultăm de poruncile evanghelice, de Mântuitorul Hristos, ea este îndurerată, se întristează, şi prin sufletul ei trece, de fiecare dată, sabia durerii, pentru că oamenii săvârşesc păcate de moarte, care îi despart de Dumnezeu“, a spus Înaltpreasfinţia Sa, în cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei. Locaşul de cult al Parohiei Săruleşti a fost ridicat în anul 1914 de obştea satului, ctitor principal fiind Dumitru Doloiu. De-a lungul timpului, biserica a fost consolidată şi restaurată de mai multe ori; ultimele lucrări de renovare s-au realizat după 2007.

Download: Click for download attached file: Sarbatoare in Parohia buzoiana Sarulesti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 460

Id: 45686

Data: Nov 22, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).