Sarbatoare in Vicariatul Ortodox Ucrainean

]]>Credincioșii ortodocși de stil vechi din Vicariatul ortodox ucrainean din România l-au cinstit astăzi, 2 august 2015, pe Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej biserica din localitatea Ruscova, județul Maramureș, şi-a cinstit ocrotitorul. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de arhim. Veniamin Goreanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor împreună cuun sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară din curtea lăcaşului de cult. Din soborul slujitor a făcut parte şipărintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, precum şipărintele paroh Ioan Pițura, vicarul Vicariatului ortodox ucrainean. La finalul Sfintei Liturghii, clerul şi credincioşii prezenţi la sărbătoarea hramului au înconjurat, în procesiune, lăcaşul de cult de trei ori, aşa cum este tradiţia locului. Potrivit părintelui paroh Ioan Pițura la slujbă au participat peste cinci mii de credincioși. „Au fost o mulţime de oameni şi un sobor de preoţi, 20 la număr. În fruntea lor am avut deosebita cinste şi onoare să îl avem pe preacuviosul părinte arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilierul Administrativ al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, însoţit de preacuviosul părinte arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. A fost oficiată Sfânta Liturghie apoi s-a făcut înconjurul bisericii după tradiţia noastră străbună moştenită de la înaintaşii noştri”, a precizat Părintele Ioan Pițura, Vicarul Vicariatului ortodox ucrainean din România. În cuvântul de învăţătură, părintele arhimandrit Veniamin Goreanu a vorbit celor prezenţi despre necesitatea mărturisirii dreptei credinţe în societatea secularizată de astăzi. De asemenea, Părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a transmis credincioșilor ucraineni binecuvântările Patriarhului României. „A fost impresionant numărul credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie, cred că au fost câteva mii, cu toţi foarte bucuroşi, apropiaţi de Biserică şi de părintele vicar ca şi preot paroh al acestei parohii. În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel am felicitat comunitatea din această localitate, dar şi pe toţi ceilalţi membrii ai Vicariatului şi i-am îndemnat să rămână aproape de părintele lor duhovnicesc, de toţi preoţii care îi păstoresc şi să sprijine lucrarea misionară a Bisericii şi mai ales să îi ajute Bunul Dumnezeu să ducă la bun sfârşit lucrarea de construcţie a noii biserici parohiale”, a spus părintele arhimandrit Veniamin Goreanu. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la reactivarea Vicariatul ortodox ucrainean din România, a mai spus părintele arhimandrit Veniamin Goreanu: „Preoţii care au fost prezenţi au amintit despre activitatea desfăşurată de părintele vicar Ioan Piţura în această perioadă. De asemenea, părintele vicar a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă permanentă şi pentru delegarea unor ierarhi, dar şi clerici ca să participe la diferite evenimente din acest vicariat”. Vicariatul Ortodox Ucrainean este o unitate bisericească administrativă, cu regim special misionar-pastoral, subordonată direct Patriarhiei Române.

Download: Click for download attached file: Sarbatoare in Vicariatul Ortodox Ucrainean

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 499

Id: 54412

Data: Aug 2, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).