]]>Sărbătoare a fost din nou duminica aceasta la Kilometrul Zero al Capitalei. Catapeteasma originală a Bisericii „Sfântul Gheorghe” - Nou, cea din perioada Sfântului Constantin Brâncoveanu, şi baldachinul care adăposteşte racla cu moaştele Voievodului Martir au fost sfinţite duminica aceasta. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. După slujba de binecuvântare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. La final, Preasfinţia Sa vorbit despre importanţa momentului din această duminică ce încheie evenimentele comemorative dedicate Sfinţilor Brâncoveni la această biserică. „În cele din urmă, prin darul lui Dumnezeu avem bucuria ca să vedem în această catapeteasmă nu numai sculpturile originale, desigur, multe au fost restaurate, integrate, dar şi icoanele. Multe dintre icoanele catapetesmei sunt icoane originale de la Sfântul Constantin Brâncoveanu. De aceea, este o mare bucurie pentru noi şi am avut binecuvântarea Preafericitului ca astăzi înainte de marea bucurie a Praznicului Crăciunului să încheiem într-un fel anul acesta omagial şi comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni prin sfinţirea acestei catapetesme”, a spus PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Preasfinţia Sa la felicitat pe Părintele Paroh pentru toate lucrările realizate la biserică în anul acesta special. Tot la final au primit distincţii cei care au contribuit la reuşita din acest an. Părintele coslujitor Vladimir Lapte a primit Ordinul Sfinţii Martiri Brâncoveni. Aceeaşi distincţie le-a fost conferită şi celor care au contribuit la construirea baldachinului, celor care au sprijinit financiar ultimele lucrări întreprinse dar şi epitropului bisericii. Toţi cei prezenţi au putut audia, în finalul evenimentului, un concert de colinde al Coralei academice ”Divina armonie”. Ctitoria Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu din Bucureşti a fost resfinţită în luna august de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Download: Click for download attached file: Sarbatoare la Biserica Sfantul Gheorghe - Nou
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 519
Id: 46637
Data: Dec 21, 2014
Imagine:
]]>Zilele acestea, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară se înalţă rugăciuni de pomenire a celor care, în urmă cu 25 de ani, .....
Data: Dec 21, 2014
]]>Credincioşii parohiei "Sfântul Ierarh Vasile cel Mare" din Municipiul Curtea de Argeş au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de .....
Data: Dec 21, 2014
]]>Credincioşii Parohiei Otopeni 1 din Protopopiatul Ilfov Nord au trăit duminica aceasta (21 decembrie 2014) momente de bucurie duhovnicească deoarece demisolul noului locaş de cult .....
Data: Dec 21, 2014
]]>Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 21 decembrie, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului. În biserica Parohiei Bolintin Vale I, Sfânta Liturghie a fost .....
Data: Dec 21, 2014
]]>Dumnezeu Îl trimite pe Fiul pentru ca omul să-L redescopere pe Dumnezeu. Acest fapt, realitatea imediată a sărbătorii Naşterii Domnului, constituie privilegiul .....
Data: Dec 21, 2014
]]>Biserica Ortodoxă se află, astăzi, 21 decembrie 2014, în Duminica dinaintea Naşterii Domnului. Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a fost săvârşită la această .....
Data: Dec 21, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).