Sarbatoare la noua Catedrala Episcopala din Oradea

]]>Ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei cel Întâichemat, Ocrotitorul României, şi a Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, 30 noiembrie 2015, a reprezentat un moment de aleasă sărbătoare duhovnicească pentru clerul şi credincioşii Catedralei Episcopale Învierea Domnului şi Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, dar şi pentru toţi dreptmăritorii creştini orădeni şi bihoreni, fiind sărbătorit cel de-al doilea hram al noii Catedrale Episcopale din cetatea de pe malurile Crişului Repede, Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, după ce în urmă cu trei ani de zile, la 11 martie 2012, prin grija Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, sfântul ierarh transilvănean a fost aşezat ca ocrotitor spiritual al catedralei. Sărbătoarea a început din ajun, duminică seara, 29 noiembrie 2015, soborul slujitor al catedralei săvârşind slujba Privegherii în paraclisul de iarnă Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie de la demisolul Catedralei Episcopale, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în paraclisul de iarnă Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie, în prezența unui mare număr de credincioși. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea fragmentelor scripturistice rânduite, Chiriarhul Oradiei a evidenţiat lucrarea de apostolat săvârşită de Sfântul Apostol Andrei în pământul ţării noastre, răspândind cuvântul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi statornicind credinţa creştină pe aceste meleaguri: „Astăzi este o zi de mare sărbătoare duhovnicească pentru întreaga Biserică Ortodoxă, care îl sărbătorește pe cel Întâichemat la apostolat, ucenic al Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Andrei. Pentru Biserica Ortodoxă Română este o zi de mai intensă prăznuire pentru că Sfântul Apostol Andrei este și Ocrotitorul României, proclamat astfel de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Autocefale, datorită faptului că acest sfânt apostol a propovăduit cuvântul Domnului în pământul strămoșilor noștri, în Dacia Pontică, la Marea cea Mare, la Pontul Euxin și la Dunărea de Jos, în Sciția Mică, astfel încât pământul nostru strămoșesc a fost sfințit de predica apostolică a celui dintâi chemat la apostolat.” În cuvântul de la încheierea programului liturgic, Ierarhul a făcut urări de ani mulţi, fericiţi şi binecuvântaţi tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei sau derivatele acestuia. Iar cu ocazia Zilei Naționale a României, Preasfinția Sa a transmis tuturor românilor bihoreni, dar și tuturor românilor din țară și de peste hotare, urări de ani mulți, cu sănătate și binecuvântare de la Dumnezeu. La finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii s-au închinat şi au sărutat racla în care se află o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, primită în dar de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru noua Catedrală Episcopală din Oradea, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, în Duminica Ortodoxiei din anul 2012.

Download: Click for download attached file: Sarbatoare la noua Catedrala Episcopala din Oradea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 519

Id: 58885

Data: Dec 1, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).