Sarbatoare romaneasca la Paris

Evenimentele prilejuite de resfintirea catedralei ortodocsilor români din Paris au continuat si astazi, 11 mai. Românii stabiliti în orașul luminilor au participat în numar foarte mare la Sfânta Liturghie. Dupa slujba, copii de la grupurile de cateheza au prezentat un program artistic dedicat sarbatorilor pascale, dupa cum aflam de la TRINITAS TV.„Ziua de astazi se încununeaza toti acesti ani în care s-au depus rugaciuni, eforturi inimaginabile pentru ca sa traim aceasta zi istorica, ieri, 10 mai. Toate s-au început prin dragoste, cu voia lui Dumnezeu, cu rugaciuni, toate au venit binecuvântate de sus si noi am zis jos ne-a pus Dumnezeu sa lucram în via lui, roade si mai multe roade sa aducem, ca niste mladite pe care Stapânul viei Le-a sadit si care trebuiau sa rodeasca deoarece, daca nu, era scoase si aruncate în foc. Multumesc lui Dumnezeu ca am trait aceste zile istorice”, a spus Pr. Paroh Constantin Târziu, Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ParisCatedrala mitropolitana „Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail” si „Sfântul Evanghelist Ioan” a fost resfintita sâmbata de un sobor de ierarhi. Românii ortodocși au marcat și aniversarea a cinci ani de când lacașul de cult se afla în jurisdicția Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 557

Id: 40555

Data: May 11, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).