Sarbatoarea Acoperamantul Maicii Domnului , la Manastirea Florești

Manastirea „Acoperamântul Maicii Domnului” din localitatea clujeana Florești și-a sarbatorit miercuri, 1 octombrie 2014, hramul. Sarbatoarea a început înca din ajun, când a fost savârșita slujba Privegherii, la finalul careia a avut loc și o procesiune în jurul bisericii manastirii cu icoana Maicii Domnului. În ziua de hram, Sfânta Liturghie a fost oficiata în sobor de peste 40 de preoți și în prezența a sute de credincioși veniți din județul Cluj, dar și din zona Bistriței, Maramureșului și Salajului, potrivit RADIO RENASTEREA.Au facut parte din sobor vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, Pr. Iustin Tira, decanul Facultații de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca, Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu, Pr. protopop de Cluj II, Gheorghe Braica, precum și alți preoți din parohiile învecinate și stareți de la manastirile din Eparhia Clujului.Potrivit duhovnicului Manastirii Florești, pr. protosinghel Visarion Pașca, așezamântul monahal cu hramul „Acoperamântul Maicii Domnului” a fost ctitorit din inițiativa preotului Vasile Fizeșan și a familiei Beldea din Florești și cu ajutorul credincioșilor. Piatra de temelie a fost pusa de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu în 20 noiembrie 1994. Complexul monahal cuprinde o biserica în stil bizantin, sfințita pe 18 aprilie 2010, un corp de chilii și o trapeza care este în lucru.În apropierea manastirii se construiește Așezamântul social pentru copiii aflați în dificultate „Sfântul Onufrie cel Mare”. Piatra de temelie a fost pusa de ÎPS Parinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, pe 12 iunie 2013, iar în prezent se lucreaza la finisarea celor doua case ridicate deja, urmând a se construi alte doua.În prezent viețuiesc la Manastirea de la Florești 18 maici, îndrumate de stareța, stavrofora Teodora Câmpan și de duhovnicii, pr. protosinghel Visarion Pasca și pr. ieromonah Anastasie Berbecel.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 482

Id: 44435

Data: Oct 1, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).