Sarbatoarea comunitatii ortodoxe romane din Turcia

]]>Potrivit tradiţiei consacrate, în ziua de 26 iulie, creştinii ortodocşi români şi fraţii lor întru credinţă din Istanbul s-au întrunit în centrul metropolei de pe Bosfor, pentru a sărbători memoria Sfintei Mc. Paraschevi – tămăduitoarea de boli oculare, în locașul care îi poartă numele, Biserica ”Sf. Mc. Paraschevi – Pikridion”. După cum a precizat Pr. paroh Sergiu Marcel Vlad, acest moment a fost încununat de prezenţa Preasfințitului Dionysios de Synnada care a oficiat Sfânta Liturghie începând cu orele 10:00, la Biserica ”Sf. Mc Paraschevi – Pikridion” în prezența a peste 100 de persoane. De asemenea, la eveniment au mai fost prezenți Excelenţa Sa, Domnul Consul Șarpe Tiberiu, reprezentant al Consulatului General al României în Istanbul și membri ai echipei Institutului Cultural Român din Istanbul. La slujba Sfintei Liturghii au participat atât credincioşi din cadrul comunităţii române din Istanbul, cât şi fraţi întru credinţă care aparţin altor comunităţi creştin-ortodoxe din Istanbul. Slujba Sfintei Liturghii a fost mixtă, săvârşindu-se în limba greacă şi în limba română, deopotrivă. După Sfânta Liturghie, în trapeza Comunităţii Ortodoxe Române, cei prezenți s-au putut bucura de o agapă cu produse tradiționale românești.

Download: Click for download attached file: Sarbatoarea comunitatii ortodoxe romane din Turcia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 559

Id: 54195

Data: Jul 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).