Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului la Manastirea Izbuc

Mii de credinciosi ortodocsi din Bihor, din judetele limitrofe, dar si din alte colturi ale tarii, au participat, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2012, la hramul Manastirii Izbuc din Eparhia Oradiei. Sfanta Liturghie a fost savarsita, cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de un sobor de 33 de ieromonahi, preoti si diaconi, in altarul de vara al manastirii, in frunte cu Preacuviosul Parinte Arhim. Mihail Tarau, exarh si staret al Manastirii Izbuc, dupa cum ne informeaza Pr. Cristian Rus. Sfintele slujbe au inceput in ajunul sarbatorii, seara, prin oficierea slujbei Privegherii si a Prohodului Maicii Domnului, ce au continuat cu Taina Sfantului Maslu si rugaciuni de dezlegare, precum si Sfanta Liturghie savarsita la miezul noptii. Anul acesta, prin grija Preasfintitului Parinte Sofronie, bucuria preotilor si pelerinilor veniti la sfanta manastire a fost deplina prin faptul ca au avut posibilitatea sa se inchine si la Sfanta si de viata facatoarea Cruce a Domnului Iisus Hristos, din a carei particica a fost adusa cu prilejul hramului de la Catedrala Episcopala Invierea Domnului si Sfantul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea.Praznicul Adormirii Maicii Domnului din acest an a marcat si frumoasa aniversare a 80 de ani de la tarnosirea primei biserici de lemn a manastirii, savarsita de catre Episcopul Andrei Magier Crisanul, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, episcopul de mai tarziu al Aradului, moment ce a marcat, practic, sfintirea reactivatei manastiri si reluarea vietuirii si slujirii monahale in aceastra straveche vatra de sihastrie de la Izbuc.Dupa Sfanta Liturghie a fost oficiata Taina Sfantului Maslu, iar la final toti pelerinii au primit si merinde pentru trup, bucate traditionale alese, care au intregit bucuria si frumusetea praznicului.Ctitorita de vrednicul de pomenire Episcop Roman Ciorogariu al Oradiei, pe locul unei stravechi vetre de sihastrie romaneasca, in preajma unui izvor cu ape tamaduitoare, Manastirea Izbuc isi serbeaza in fiecare an hramul, inca de la sfintirea primei ei biserici, la 15 august 1932. Atrasi de renumele acestei manastiri dar si de accesul facil auto pana in curtea sfantului asezamant, in ultimii anii, tot mai multi pelerini ii calca pragul pentru apa izvorului Izbuc , cat si pentru icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, existenta in manastire inca din momentul intemeierii acesteia.Prin grija Preasfintitului Parinte Sofronie, prin osteneala parintelui staret, Arhim. Mihail Tarau, in ultimii ani Manastirea Izbuc se afla intr-o frumoasa si binecuvantata perioada de inflorire duhovniceasca si administrativ-gospodareasca. In manastire vietuiesc 25 de calugari si frati, iar in incinta asezamatului monahal se afla in plina constructie o noua biserica, reprezentativa, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului si Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic , dar si corpuri noi de chilii, case de oaspeti, cladiri pentru ateliere si alte anexe.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 747

Id: 23895

Data: Aug 15, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).