Sarbatoarea Nasterii Domnului in unitatile spitalicesti din Arhiepiscopia Craiovei

]]>Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost întâmpinată în spiritul tradiţiei noastre creştine şi în unităţile spitaliceşti din Arhiepiscopia Craiovei. După cum ne-a precizat inspectorul social al Eparhiei Craiovei, părintele Constantin Mladin, preoţii slujitori ai paracliselor din aceste unităţi s-au străduit ca pe lângă slujbele religioase specifice acestei perioade, să organizeze şi alte manifestări tradiţionale, precum împodobirea pomului de Crăciun, primirea colindătorilor s-au oferirea de cadouri, pentru ca şi cei aflaţi pe patul de suferinţă al spitalului să se bucure de frumuseţea sfintelor sărbători de iarnă. Astfel, bolnavii internaţi la Spitalul de boli infecţioase „Victor Babeş” din Craiova au fost colindaţi de un grup de doamne de la Centrul social de zi pentru persoane vârstnice „Mitropolit Firmilian”, care le-au dăruit articole de îmbrăcăminte (căciuliţe, botoşei şi fulare) confecţionate special de aceste doamne pentru acest eveniment. Acţiunea a fost organizată şi coordonată de părintele Daniel Mohanu. Şi bolanvii de la Spitalul Municipal din Târgu Jiu au primit colindătorii şi s-au bucurat de vestirea Naşterii Domnului. Atât colindătorii cât şi copiii internaţi aici au primit cadouri ce au fost împărţite de părintele Eleodor Stoichin. După cum ne-a transmis, diac. Gheorghe Cioiu, o acţiune asemănătoare a fost organizată, la iniţiativa părintelui Cristian Chiriac, pentru bolnavii de la Spitalul Orăşenesc din Târgu Cărbuneşti. De asemenea, bolnavii de la Spitalul din Băileşti, judeţul Dolj au participat, împreună cu personalul medical, la un apreciat concert de colinde susţinut de elevii din localitate.

Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Nasterii Domnului in unitatile spitalicesti din Arhiepiscopia Craiovei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 532

Id: 46978

Data: Dec 30, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).