|
|
Sarbatoarea ocrotitorilor spirituali ai Spitalului de Urgenta pentru Copii din Galati
|
Duminica, 31 ianuarie 2010, ziua in care se cinstesc Sfintii Ioan si Chir, doctori fara de arginti, Spitalul de Urgenta pentru Copii din municipiul Galati si-a sarbatorit patronii spirituali. Prezenti in numar mare la capela din incinta spitalului, micutii pacienti si cadrele medicale au avut un motiv in plus de bucurie: implinirea a 20 de ani de cand spitalul si-a ales ca ocrotitori pe cei doi sfinti tamaduitori, fiind de altfel primul spital din oras si printre primele din tara care au ales patroni spirituali , informeaza Biroul de presa al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos, citat de Ziarul Lumina. La acest moment de sarbatoare a fost prezent, ca in fiecare an, si IPS Casian, ierarhul Dunarii de Jos, care a purtat un dialog cu micutii pacienti si a adresat un cuvant de apreciere cadrelor medicale prezente, printre care s-a aflat si decanul Facultatii de Medicina din Galati, prof. dr. Aurel Nechita. Capela din incinta spitalului functioneaza de aproape 10 ani, venind in sprijinul celor care trec prin suferinta si incercarile bolii, fie ei cei mici sau parintii acestora. Slujbele religioase si intreaga activitate de asistenta spirituala sunt asigurate de pr. Gheorghe Octavian Buruiana.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Feb 3, 2010 |
Articole similare
Luna trecuta, Parlamentul European a adoptat o rezolutie privind aparararea minoritatilor reigioase din Egipt si Malaysia, in special a crestinilor, informeaza europarl.europa.eu, citat de Ziarul Lumina. In document se spune: Parlamentul isi exprima ingrijorarea fata de recentele atacuri din .....
Data: Feb 3, 2010
|
Editia online a Newsweek, citat de Ziarul Lumina, anunta ca guvernul rus este pregatit sa cumpere un teren in apropiere de Turnul Eiffel pentru a construi o catedrala si un centru cultural. Spatiul este disputat cu Arabia Saudita (care doreste sa construiasca o locatie diplomatica si o .....
Data: Feb 3, 2010
|
Lituania sprijina Italia in demersul ei de acceptare, la nivel european, a crucifixelor in salile de clasa, anunta delfi.it, citat de Ziarul Lumina. Comitetul pentru relatii externe al parlamentului de la Vilnius a decis sa se implice in aceasta disputa si sa sustina acest lucru la Curtea .....
Data: Feb 3, 2010
|
Duminica, 31 ianuarie, Inaltpreasfintitul Petru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, a oficiat Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan Sfantul Ioan Teologul din Chisinau, informeaza Biroul de presa al Mitropoliei Basarabiei. In .....
Data: Feb 3, 2010
|
Mitropolitul Basarabiei i-a oferit lui Traian Basescu ordinul Mitropoliei Autonome a Basarabiei Sfantul si Marele Mucenic Gheorghe - Purtatorul de Biruinta cu esarfa, pentru merite deosebite de propasire a neamului romanesc din Basarabia. Evenimentul s-a desfasurat joi, 28 ianuarie 2010, cu .....
Data: Feb 3, 2010
|
Ca raspuns la scrisoarea deschisa adresata Patriarhiei Romane de catre domnul Alexandru Florin Ţene, presedintele Ligii Scriitorilor din Romania cu sediul in municipiul Cluj-Napoca, prin care se propune canonizarea poetului Mihai Eminescu, facem urmatoarele precizari: Apreciem faptul ca, .....
Data: Feb 3, 2010
|
Random Links
In incinta bibliotecii orasenesti Alecu Donici din Orhei, s-a desfasurat pe 25 februarie o sedinta tehnica de coordonare regionala cu tema: Tendinte si progrese in combaterea traficului de persoane, violentei in familie . Şedinta a fost organizata de catre Misiunea OSCE in Moldova si .....
Data: Feb 28, 2011
|
In cartierul bucurestean Cotroceni, in spatele Palatului prezidential, inconjurata de cladiri si de un teren viran pe care se vor construi alte edificii, sta semeata Capela 'Elisabeta Doamna', monument istoric. Ridicata la 1870 din dorinta Reginei Elisabeta, bisericuta, a carei turla se vede .....
Data: Feb 28, 2011
|
A.S.C.O.R. Bucuresti a organizat, in aceasta seara, o noua intalnire cu tinerii. Conferinta cu tema Atitudinea Sfintilor Parinti in fata culturii epocilor a fost sustinuta de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, si a avut loc in Amfiteatrul Mare al Spitalului .....
Data: Apr 14, 2011
|
Biserica Tuturor Sfintilor din Cluj-Napoca a fost sfintita astazi, 19 iunie, chiar in ziua hramului. Lacasul a fost neincapator pentru multimea de credinciosi veniti sa participe la slujba de sfintire oficiata de Mitropolitul Clujului, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, inconjurat un numeros .....
Data: Jun 19, 2011
|
Credinciosii din localitatea Baile Felix, judetul Bihor, vor avea un nou lacas de cult. Miercuri, 14 septembrie 2011, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat slujba de sfintire a pietrei de temelie pentru noua biserica, de enorie, din Baile Felix, cu hramurile .....
Data: Sep 15, 2011
|
|
|