Sarbatoarea Parohiei Zlatari din Capitala
]]>Biserica Ortodoxă îi pomenește în 2 octombrie 2015 pe Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi pe Sfânta Muceniţă Iustina. Cei doi sunt cinstiţi în mod deosebit la Biserica Zlătari din Capitală, care îşi sărbătorește cu această ocazie hramul. Slujbele speciale vor începe de joia aceasta. „Primele două zile ale lunii octombrie sunt zile de aleasă bucurie duhovnicească pentru Parohia Zlătari, deoarece biserica noastră este o biserică ocrotită de Maica Domnului, hramul principal este cel de la 08 septembrie, Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, dar noi ţinem cu aceeaşi evlavie şi sărbătoarea de la 01 octombrie, Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului. În ziua de 01 octombrie, după Sfânta Liturghie, urmează rugăciuni în biserică şi către orele 16:00 avem o procesiune de aducere a Sf. Sfinţit Mucenic Ciprian din biserică, de la baldachinul unde se află în toate celelalte zile ale anului, în exteriorul bisericii, în latură sudică lângă Sfântul Altar. Acolo, sfintele moaşte rămân pentru venerare de către credincioşi până seara târziu în prima zi. În acest timp în biserică se oficiază Vecernia, Litia şi Acatistul Sfântului Ciprian. Dimineaţă, în ziua de sărbătoare, începem cu Utrenia, apoi continuăm cu Sfânta Liturghie şi pomenirea ctitorilor şi a tuturor celor adormiţi în Domnul”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Paroh Nicolae Dascălu. Ca în fiecare an, la slujbele dedicate hramului Bisericii Zlătari sunt așteptați credincioși din tot Bucureștiul. Ctitorie a Spătarului Mihail Cantacuzino, Biserica Zlătari din Capitală a fost construită în anul 1705. Afectat de cutremure, locaşul de cult a suferit de-a lungul timpului ample lucrări de restaurare şi renovare.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Parohiei Zlatari din Capitala

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Oct 1, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei